Capcanele vieţii culturale bucureştene

wicked-26

 

Bucureștiul este un oraș viu. Din punct de vedere cultural, cel puțin. Şi când afirm asta, mă gândesc la  avalanșa de evenimente culturale care copleșește trăitorul de rând începând cu septembrie al fiecărui an și se ţin lanţ. Aproape că-ți dorești să vină vara cu ale ei puține opțiuni, ca să nu mai ai mustrări de conștiință legate de  participarea sau nu la un concert, o lansare de carte, o dezbatere pe teme culturale sau la un vernisaj de expoziție de artă contemporană. Este în firea lucrurilor să ai de unde alege și, mai ales, să poți face alegerea în cunoștință de cauză. Și doar pentru aceste alegeri și tot iubesc facebook-ul. Cred că este cel mai util instrument de PR cultural din câte s-au inventat. Dar să revenim la subiect!

După cum bine știți, o dată la doi ani, Bucureștiul se cufundă sonor în muzica lui Enescu și nu doar a lui. Festivalul Internațional „George Enescu” polarizează cultural aproape instant melomanii, dar și pe cei care sunt doar simpli degustători de acte culturale de cea mai bună calitate. Pentru că festivalul nu înseamnă doar concerte cu orchestrele mari ale lumii și nume mari care vin să cinstească memoria lui Enescu cântând una sau alta din bucățile muzicale scrise de marele român. Festival înseamnă expoziții, conferințe, seminarii academice sau mai puțin academice, interviuri, abordări convenționale sau mai puțin convenționale ale actului artistic, spectacole de teatru și dans etc. E o polarizare de forțe care ne arată, dacă mai era nevoie, că putem încă să construim produse culturale sofisticate, adaptate celor mai exuigenţi consumatori. Amestecul de generații în rândul publicului dă și el nota de optimism, care, în mod obișnuit, nu caracterizează mare parte din evenimentele culturale (să fim serioși, există multe evenimente la care dinspre public răzbate un val copleșitor de blazare și de conformism, numai bun să îndepărteze și cel mai optimist consumator de acte culturale). Personal, nu am reușit să ajung decât la un singur concert ținut la Sala Palatului, sală pe care nu o agreez nicicum pentru concertele de muzică clasică, dar rușii din Sankt Petersburg au reușit să depășească cu brio inconvenientele unei sonorizări inadecvate, au cântat și încântat audiența.

Ca un ecou al Festivalului am perceput Concertul omagial „Enescu 60”, dedicat aniversării Zilei Internaționale a muzicii și care a deschis stagiunea stagiunea camerală de la Ateneul român. Concertul, susținut pe 30 septembrie 2015 a adus în fața publicului iubitor de muzică enesciană două mari nume ale scenei operei: Viorica Cortez și Leontina Văduva. Cele două au fost însoțite în periplul lor muzical de Florin Estefan, Vlad Maistorovici și pianista Alina Pavalache. Programul serii: un altfel de George Enescu, miniaturile lui muzicale auzite mai rar în sălile mari de concerte. A fost pe placul unei audiențe eclectice, dar cunoscătoare a muzicii, din moment ce, la un moment dat s-a auzit din mijlocul sălii „Sublim!” după un moment de grație artistică marca Viorica Cortez. Marea doamnă a artei lirice românești încă impresionează auditoriul cu vocea, ținuta profesională și frumusețea-i unice. În ciuda unor cronici răutăcioase (un domn a binevoit să-și înceapă cronica marcând vârsta celor două doamne, ba Leontinei Văduva i-a mai adăugat vreo 15 ani!), concertul a fost un reușit eveniment de deschidere a stagiunii camerale și un postfestum adecvat pentru festivalul tocmai încheiat.

A doua zi am avut onoarea să o revăd pe Viorica Cortez într-un context diferit: prima emisiunea din seria „Portrete în dialog”, emisiune realizată de Marius Constantinescu. O delicatesă culturală și un deliciu pentru urechile publicului (peste așteptările mele de numeros) care au umplut la refuz spațiul Librăriei Humanitas de la Cișmigiu. Încă un semn al faptului că Viorica Cortez este iubită și apreciată de iubitorii de operă: multe întrebări din rândul nostru, al auditoriului, întrebări cu miez și care trădau cunoașterea carierei mezzosopranei, a rolurilor acesteia. Emisiunea a fost înregistrată și va fi difuzată pe TVR 2, undeva spre sfârșitul anului.

Două dintre evenimentele culturale ale Bucureștiului cu aproape aceeași protagoniști. Dar…. în tot acest timp orașul palpita din punct de vedere cultural: lansări de carte, vernisaje de expoziții, spectacole de teatru, cântări în cluburi de jazz sau rock și câte și mai câte. Totul e să știi să alegi, să alergi printre jaloanele acestui periplu cultural, să-ți faci prieteni care să te țină la curent cu evenimentele, să-ți găsești cele mai bune intervale orare pentru a reuși să savurezi actul cultural. Nu e puțin lucru să înveți să faci asta într-un București afectat de un trafic mereu sufocant, de lipsa unor afișe adecvate (o altă mare problemă a Bucureștiului – avalanșa de afișe prost concepute și prost amplasate!). Și, de ce nu, să înveți să te ferești de „prea multa reclamă” – semn pentru cei avizați că evenimentul în cauză s-ar putea să fie cu tentă comercială, de unde se deduce că deja putem vorbi de consumerism cultural.

Octombrie a adus cu el cel puțin un  festival de muzică (veche, mare parte din concerte fiind la Muzeul Național Cotroceni), multe alte lansări de carte, dezbateri, seminarii.

Bucureștiul e un oraș viu. Cel puțin din punct de vedere cultural.

Anunțuri

Despre argomin

ARGO: periodic cultural trimestrial fondat în anul 2015 la iniţiativa domnilor Codrin Vasiloancă, Cristian Florea şi Bogdan Silion, intelectuali şi profesori din Galaţi şi din Brăila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: