Corpul Facebook şi cuvintele postfabricate de Vasile Mihai

facebook

După meditaţii profunde, după nesfârşite posturi şi postúri, înţelepţii din vechime au dezvăluit lumii misterele Fiinţei. Astfel, pe lângă corpul fizic (care ne chinuieşte destul de mult prin foame, frig, boli şi dorinţe de tot felul), mai există şi un corp astral care ar fi etern.

După ore întregi de plictiseală pe net (un soi de asceză), pot să adaug şi eu un fir de nisip la marele edificiu al descoperirilor inutile: omul are identitate şi “aidi”, trup şi pic (care este cel mai adesea un selfie). Existenţa reală nu are sens decât prin reflectarea ei în mediul virtual. Ce mănânci, ce bei şi ce strângi în braţe trebuie să ajungă neapărat în Cartea Vieţii Iluzorii, pe scurt Facebook.

Fireşte, nu poţi să postezi mereu băuturi fine sau mâncăruri sophisticate… Ca să exişti, este suficient să postezi diverse părţi ale corpului (un ochi înlăcrimat, buzele obligatoriu ţuguiate sau picioarele încălţate cu tenişi; celelalte părţi se şterg automat.

Poţi lansa observaţii subtile, precum ,,Plouă”, ,,E frig” sau ,,Sunt obo…” şi aştepţi să curgă like-urile; e bine şi aşa, pentru că nu poţi posta în fiecare zi: ,,A fost cutremur. Ce frică mi-a fost!”. Dacă te-ai săturat şi de aceste comentarii, poţi shărui cu încredere pisici bete şi bebeluşi care aşteaptă weekendul. Pentru un plus de profunzime, poţi adăuga citatele Mihaelei Radulescu, iar pentru spiritualitate ai la îndemână imagini cu Arsenie Boca şi Maica Domnului. Cine nu dă like nu îl iubeşte pe Iisus, să fie clar!

Odată creat, acest trup virtual alcătuit din cioburile unor personalităţi străine devine extrem de solicitant. Trebuie îngrijit zilnic, iar cei care îl apreciază sunt la rândul lor apreciaţi. Devii conştient de existenţa trupului virtual înainte de a deschide  bine ochii. ,,Ia să văd ce comentarii a strâns poza cu salata orientală”, îţi zici, în timp ce cauţi papucii de casă. Într-un elan narcisist postezi primele comentarii sperând să facă pui… ,,Tunsoarea mea este oribilă, nu-i aşa?” – şi astepţi încurajările.

Cunosc bine toate aceste ispite, pentru că şi eu aduc un tribut acestui zeu cronofag. Ştiu că viaţa reală este uneori mai puţin palpitantă. Am văzut primele frunze galbene ale toamnei pe Facebook, încadrând romantic chipul unei foste prietene. Gândurile care ar fi zăcut într-un caiet prăfuit sunt acum ignorate on-line. Fac parte dintr-o ,,gaşcă“ planetară, cu membri zâmbitori, gata oricând să îmi trimită un emoticon. Cui îi mai pasă că uneori nu am cu cine bea o bere?

Limbile vorbite sunt organisme vii şi, ca toate finţele, suferă numeroase transformări ,,metabolice“. Cuvintele apar şi dispar, formează familii, sunt la modă şi ,,deci” sunt folosite până la exasperare, pentru ca în scurt timp să devină ridicole, fiind abandonate fără menajamente. Unele conţin mai multă ideologie decât Capitalul, mai multă istorie decât un tratat şi mai multă batjocură decât sute de înjurături. Închideţi ochii şi gândiţi-vă la: ,,cruce”, ,,svastică” şi la… ei, nici chiar aşa! Ruşinică… Deschideţi mai bine ochii…

Recent, engleza noastră cea de toate zilele a născut un pui viu şi l-a înscris în Registrul Stării Civile, adică în dicţionarul Oxford. Pruncul YOLO, pentru că despre el scriu, este frumuşel, eufonic, scurt şi mintos nevoie mare. Este drept că are patru părinţi care i-au cedat câte un sunet, dar dacă dragostea e mare! Acum merge la grădiniţă şi se joacă cu bunul său prieten, SELFIE.

Să îi cunoaştem părinţii: You Only Live Once! Este, precum se vede, esenţa filozofiei hedoniste care s-a condensat şi mai mult pentru a încăpea într-un SMS. Cu acest cuvânt-urare  s-ar putea saluta clubber-ii din întreaga lume şi ar deveni la fel de cunoscut ca “Proletari din toate ţarile, uimiţi-vă!”.

Următorul pas este înlocuirea cuvintelor cu emoticoane; când eram copil, am văzut cum se construia cu panouri prefabricate. Blocurile creşteau la fel de repede ca ciupercile şi semănau la fel de mult între ele. Poate în viitorul apropiat vom gândi în imagini cu pisici şi ne vom declara iubirea cu citate din Tony Poptămaş.

Anunțuri

Despre argomin

ARGO: periodic cultural trimestrial fondat în anul 2015 la iniţiativa domnilor Codrin Vasiloancă, Cristian Florea şi Bogdan Silion, intelectuali şi profesori din Galaţi şi din Brăila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: