XOANON (fragment)

– singura piesă pelasgă rămasă până la noi, în traducerea imaginară a lui a.g.secară –

Farsă (mito)logică despre aporiile atotputerniciei şi drama Logosului

scrisă, totuşi, de

a.g.secară

 

Personajele:

CORUL personajelor, condus de CORIFEU

MINOS

MINOTAURUL

DEDAL

PASIFAE

POSEIDON, zeul

Tenebre (harpii, erinii, eumenide), străji, sclavi şi sclave.

Toate personajele poartă măşti.

ACTUL I

Drama se desfăşoară pe insula Creta. La început scena nu este luminată. Cel mult două opaiţe aprinse în spate… Pe scenă multă ceramică întreagă, dar şi multe cioburi… Se disting totuşi formele unor amfore, chilice, chratere ş.a.

Tenebrele, cenuşii, având rudimente de mâini şi picioare, capete deformate, năvălesc, rostogolindu-se, ţopăind. Te fac să te gândeşti la tradiţionala formă a fantomelor ce par învelite în cearceafuri sau amintesc de xoane…

Străbat haotic scena în toate direcţiile, spărgând multe dintre ceea ce se mai poate sfărâma, mormăind, strigând neinteligibil.

Dintr-un sac este scos un prunc care este sacrificat de către o tenebră elegantă, atât cât pot fi de elegante tenebrele, pe un altar improvizat de către trupul unei alte tenebre. Se vor auzi strigăte de triumf, este o oarecare agitaţie, mai apoi tenebrele sfârşesc prin a se aşeza în jurul scenei, rămânând nemişcate.

Intră corul.

 

Scena I

 

CORIFEUL:

Să ne spălăm dar cu toţii pe mâini!

Să sacrificăm animalul!

Cu sângele lui să ne curăţăm de crimele pe care le vom face ori le facem cu voia ori fără voia noastră!

Un sclav aduce un chrater în care membrii corului îşi înmoaie mâinile iar un alt sclav îi stropeşte cu sângele copilului.

Minotaur-3

CORIFEUL:

Pentru zeul ce-n această seară chemat la banchet va fi, puiul de om e-mbucătura în schimbul căreia va fi ocrotit în veci de către zei pruncul pe care-l aşteaptă în curând măreţul, cruntul şi… milostivul Minos din Cnossos, de la preafrumoasa Pasifae.

Către public.

Voi, minţi prea luminate din întunecat viitor, nu ne judecaţi prea aspru. Pe lume sunt minuni mai mari ca omul…

Se aude un tunet, se văd nişte fulgere şi ecoul repetă:

Minuni mai mari ca omul, minuni mai mari, minuni!

CORIFEUL:

…şi schimbări mult mai plăcute ochilor nemuritori decât faptele prea mărunte ale unei întregi cetăţi! Cu sânge omenesc se-ncheagă viitorul! Şi-un singur om, ce-a murit în chin, de n-ar fi murit aşa, poate azi niciunul dintre voi nu v-aţi fi uitat la noi!

Să uităm aşadar – căci minune-i şi uitarea – de acest prunc de om sărman, cumpărat cu un dinar!

Corul se împarte în două aşezându-se în stânga şi în dreapta. Treptat, pe măsură ce sosesc masalagiii, scena e luminată. Apar coloanele unui palat. Intră suita regală, din care face parte şi Poseidon. E urmată de mulţimea condusă de tenebre, care e oprită de străji. I se aruncă bani şi aceasta se împrăştie strigând:

TOŢI:

Mărire lui Poseidon! Po-se-i-don! Slavă şi fericire lui Minos! Mi-nos! Mi-nos!

MINOS:

Să vină mai mulţi masalagii! (Către Poseidon): Focul ce vă datorăm, preafericite, arde adânc întru slava ce vi-o ridicăm cu fiece cântec…

POSEIDON:

Rege, noi nu vrem cunoaşte linguşirea! Prometeu şi-a primit ce-a meritat. Bucuraţi-vă de căldură şi de lumină dacă de altceva nu ştiţi să vă bucuraţi!

(Aparte: Neamuri de cerşetori! Sărăntoci, oricât de bogaţi ar fi!)

Sufletele celor jertfiţi de tine au venit cu invitaţia ta şi i-am dat ascultare ca dovadă a preţuirii pe care o avem faţă de tatăl tău, prea puternicul Zeus. Dar am venit, nu uita, să-mi plătesc şi-o datorie! Mai degrabă pot să spun că datoria mi-am plătit-o, acum am venit să mă pot bucura de ce va răsări din ea, după ce-am îngropat-o în fericirea ta!

MINOS:

Slăvite Poseidoane, vorbeşti în parabole. Nimeni nu înţelege, dar toţi ţi se vor supune la porunca-ţi!

POSEIDON:

Altceva nici n-aţi avea ce face! Sunteţi ca buştenii pe care-i puneţi pe foc! Sunteţi robi mărimii voastre şi măsurii-n care vă place să vă prindeţi. Un om pe veci e-un xoanon, o statuie primitivă pe care oricât ar încerca Dedal, cu măiastra-i artă, să-l schimbe în altceva, odată aruncaţi în focul vieţii e mistuit. Statuile lui care au tulburat pe toţi zeii…

DEDAL (din rândurile Corului):

Sunt măgulit, Zeule!

POSEIDON:

… şi v-au făcut să le legaţi de frică să nu fugă, nu pot învinge arderea ce pe noi ne adânceşte pe dinăuntru, chemând iar lumi şi lumi, din ce în ce mai multe!

Dar e vremea să ne-apucăm de petrecut!

Deşi mi-e timpul necunoscut, vă ştiu pe voi grăbiţi şi zău că tare mă mai plictisesc să stau în mijlocul unora ca voi, ce uită adesea de promisiuni. Deşi, martor îmi sunt chiar eu, n-o faceţi totdeauna doar din lăcomie ori răutate!

MINOS:

Poseidon, ne iartă de ţi-am greşit cumva vreodată! Şi chiar dacă ne vezi mereu plecaţi după căpătuit, în inima noastră, să ştii, deşi uitaţi în gând, primiţi sunteţi cu toţii!

POSEIDON:

Câtă… generozitate! Vă ştiu prea bine, muritori! Tot ceea ce e omenesc nu mi-e străin! Dar fapta ta pe care se pare că ai uitat-o e vrednic joc şi straşnică distracţie să ţi-o aduc aminte!

MINOS:

Poseidon, dacă te gândeşti la măreţul taur ce mi l-ai dăruit, crede-mă că un gând nebun m-a făcut să-l crez că-i însuşi Zeus, cum de multe ori a mai venit… A fost ciudat, dar credeam mai multe… Şi că-i tată, aşa credeam, aproape am uitat în fierbânţeala jocului, ce mi s-a părut că-i de-al vostru. Şi de frică, de nebunie, nu mai ştiu, în pădure l-am gonit!

POSEIDON:

Omule, cât de rege ai fi şi nepot de frate cât îmi eşti, gândul tău cel mai ascuns mi-este cunoscut, precum cel mai mic crater de pe faţa ascunsă a lunii… Nu încerca să mă întorci precum pe ultimul tău negustor! Datorită mie ai fost recunoscut ca rege, datorită mie vei pieri când îi voi striga nebunei Atropos să-ţi taie firul! Nu mă-nfuria căci deşi tristeţea n-o cunosc, pe lume multe tristeţi pot să născocesc!

MINOS:

Poseidon, tu lăcomia de frumos nu mi-o pedepsi amarnic! Ai milă de mine şi de regatul meu…

POSEIDON:

Nebunule, dar oare prezenţa mea aici nu-i semn că te cinstesc şi credinţa astfel ţi-o răsplătesc? Am venit să petrecem! Vom petrece şi vom sărbători naşterea-ţi pruncului nerod! Cheam-o pe Pasifae! Din partea zeiţei milei, pentru ea, un corn prea plin de mied ascuns în şi mai dulcele nectar. O vrajă, o băutură magică împotriva tristeţii, durerii… (Îi dă regelui cornul):

Hai, nebunule, adu-ţi prea frumoasa soţie! Pe ea o iert de nemărginita-ţi lăcomie… Căci tot urâtă lăcomie e şi lăcomia de frumos!

Omule, fii demn şi nu te milogi la mine! Fii rege chiar şi-atunci când îţi aminteşti că eşti doar un biet om!

(Intră Pasifae după un timp; mai exact, este adusă într-o lectică, fiind însoţită de slujnice, sclave; este în durerile facerii)

Prea frumoaso, oglindă zeiţelor, iartă un zeu de durerea ce ţi-o fură! Bea această licoare pe care ţi-o dă soţul tău! Îţi va uşura zămislirea omului cel nou. Nu vă temeţi! (Pasifae bea; apoi, Poseidon către Minos) În noaptea nunţii crezut-ai că sămânţa ta neghioabă a căzut în trupul ei pietros, dar nu, nebunule, nu, când ea a fugit în pădure, conform datinii, pe Dionisos căutând, ţi-a-ntâlnit taurul care nu-ţi era menit, cel pe care ţi l-am dăruit. El este tatăl acestui prunc, rege nebun ce eşti, care ţ i-ai pus nevolnicia pe-o balanţă cu atotputernicia! Tu ai semănat vânt în vânt!

Ea nu va şti, om neghiob, de durerea ce te va măcina pe tine! (Sparge cornul) Şi de azi înainte nici Gheea nu va mai şti ce e tristeţea când vă va primi cenuşa-n braţele ei! Cum soarbe podeaua asta de marmură a măreţului tău palat leacul împotriva tristeţii, aşa şi tu curând sorbi-vei leacul împotriva fericirii!

Vă las acum cu bine, să vă sărbătoriţi naşterea urmaşului!

Poporul nu va înţelege şi pentru ca să fiu şi mai de neînţeles, trei ani de zile nicio triremă, nici o barcă, oricât ar fi de mică, nu va acosta ori se va mai îndepărta de cheiurile voastre ce put a peşte stricat. Da, oameni buni, trei ani de foamete în cele 90 de oraşe!

Nu, nu este un blestem, căci nenorocoşi sunteţi din prima clipă a creării voastre! E doar o dobândă lăcomiei omeneşti! S-aveţi furtună din belşug! (Minos se tânguie, neconvingător): Rege, nu plânge! Fii demn! Pot fi nenorociri mai mari decât un regat încornorat! Amintiţi-vă de atlanţi! Acum să lăsăm a doua ursitoare să-şi facă treaba!

(Loveşte cu tridentul şi dispare lăsând în locul său câţiva pescăruşi speriaţi care zboară cum vor ei şi nu cum ar vrea autorul sau regizorul)

 

MINOS:

Aş blestema de-aş şti că-i atinge cu ceva… Rugămintea mi-a fost zadarnică…

CORIFEUL:

Rege, stăpâneşte-ţi blestematul gând ce din ei se-ntoarce întotdeauna asupra noastră!

MINOS:

Am păstrat acel taur din lăcomie, e-adevărat, dar cine nu l-ar fi vrut? De-ar turba bestia şi de-ar muri… O, lăcomie de frumos!

CORIFEUL:

Rege, te roagă mulţimea să-ncerci să te-mblânzeşti… Se cutremură pământul, maiestate!

MINOS:

Să se surpe templul acestui zeu ce-n furia lui vicleană coboară necazul peste cetăţile noastre… Oamenii, o, da, şi eu sunt om… vor suferi, vor suferi… Şi ce altă vină au decât aceea de a-mi fie mie supuşi?

(Are loc un cutremur de pământ, tenebrele intră în panică, provoacă panică, mulţi fug îngroziţi, încearcă se adăpostească şi de o furtună izbucnită din senin. Doar Pasifae nu are teamă)

PASIFAE:

De ce oare tot ce până mai ieri mă-ngrozea, azi mă amuză? De ce figura încruntată a dragului şi iubitului meu Minos nu mă mai sperie şi-mi vine să râd chiar şi de momentele când a pus sclavii să mă biciuiască?

Zei, simţeam prea bine cum copilul mâinile-şi întindea să-l prindă pe Helios. Era durerea ce cinsteşte orice femeie. Şi-acum… nimic! Pruncul doar mă gâdilă, provocându-mi râsul! Mă gândesc la Hades, atât de îngrozitorul altădată Haos şi îmi vine să râd, să râd, să râd, de nu mă mai opresc!

(Se lungeşte, este ajutată de către tenebre să nască. Îi este arătat pruncul şi pufneşte iar în râs. Noul născut este purtat de către tenebre către Minos, care stă îngenuncheat într-o parte a scenei)

MINOS:

Poseidon, te-nşeli amarnic crezând că m-ai lovit de moarte! O viaţă am, zeu barbar şi fără inimă! Şi mai rău decât răul nu ai ce să-mi faci! E un prunc ca oricare altul, dacă vrei să ştii! Doar capul îi este de viţel! Şi nu-mi va fi ruşine cât timp ştiu că m-am căit şi ţi-am cerut pace!

PASIFAE:

O, zei, sunteţi atât de buni cu noi! În viaţa mea n-am văzut copil mai frumos, mai drăgăstos, mai haios!

MINOS:

Femei, luaţi-o şi duceţi-o în camerele ei! În prefăcătoria noastră, zei străini, nicicând nu ne veţi întrece… Zeule, e copilul meu şi îl voi iubi! Mă va urma la tron fetiţa aceasta căreia îi punem numele de Ariadna.

Prinţesa Ariadna va fi numele tău, prunc având un cap de viţică!

DEDAL:

Rege, dar e un androgin… În viaţa mea n-am văzut aşa ceva! Dar vechile legende spun de monştri de acest fel, rege, să mă ierţi!

MINOS:

Bătrâne Dedal, te ştiu de credincios… Mi-ai salvat viaţa de vreo două ori! Nimeni să nu afle ce s-a întâmplat… Să ai grijă ca sclavilor să li se taie limbile, iar străjile să fie omorâte!

DEDAL:

Rege Minos, îţi voi sluji până la moarte! Şi fiul meu, care te îndrăgeşte, la fel va face!

(Ies cu toţii, rămânând doar membrii corului)

CORIFEUL:Poseidon_Penteskouphia_Louvre_CA452

Şi-au venit trei ani de groază. Cutremure peste cutremure. Mări mâncând pământul pentru a-l vărsa cu dezgust şi scârbă! Taurul cel alb a turbat, s-a înălţat până la soare şi l-a adus prea aproape de pământ, mistuindu-l, pârjolindu-l! Ceea ce nu se uscase din cauza secetei care nu se mai sfârşea, a fost distrus de copitele şi coarnele animalului furios. Templele s-au prăbuşit toate, prinzând sub dărâmături mulţi oameni, copiii au murit trei din cinci. Jalea şi vântul cel uscat dinspre sud stăpâneau Creta. Doar regina Pasifae era cea care râdea de toate cele din jurul ei.

Iar prea fiorosul minotaur ce creştea-n fiece zi cât alţii-n cinci era de la răsăritul soarelui până la prânz, când căldura devenea ucigătoare, o frumoasă, minunată fată, bucuria părinţilor ei, mult fiorosul Minos şi prea vesela Pasifae. Pe zi ce trecea, regala familie se convingea de vrăjile pe care prinţesa le făcea. Mai multe nu spunem. Să vină sclavul să ne toarne vin în cupe! Să vărsăm pentru zei ceea ce este prea bun pentru muritori!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
© copyright
Aveţi toată libertatea de a cita acest text, sau părţi din acest text, asumându-vă obligaţia morală şi juridică, sub sancţiunea legii copyrightului, de a preciza numele autorului, denumirea lucrării din care face parte textul citat, sursa citării (www.argozine.wordpress.com). În caz contrar, pentru a repara daunele morale şi de imagine produse prin acţiunea de plagiat, revista ARGO va apela arbitrajul justiţiei.

 

Anunțuri

Despre argomin

ARGO: periodic cultural trimestrial fondat în anul 2015 la iniţiativa domnilor Codrin Vasiloancă, Cristian Florea şi Bogdan Silion, intelectuali şi profesori din Galaţi şi din Brăila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: