„Poezuri” de Gabriel Gherbăluţă

nocturna

sonet – al miezului

ai spart lumina risipind-o-n cioburi

cu dărnicia ultimelor morţi

legată strâns în zeci de mii de noduri

ai atârnat-o noaptea pe la porţi

cu întuneric ai pictat poezul

doar curcubeu de negru cenuşiu

şi a rămas doar coaja fără miezul

din fruct al cărui gust nu îl mai ştiu

cobori, lumină peste tot şi toate

(nu pe furiş cum furul într-o casă)

printre cuvinte pasul ţi-l abate

chiar de te uit, căldura ta ţi-o lasă

şi din lumină de îmi coc poezul

mănânc doar coaja, ţie îţi las miezul

sonet – interactiv

nici demoni nici îngeri, doar eu şi doar tu
măşti prinse de pleoape în ultim minut
cuvinte cioplite în da şi în nu
doi ultimi soldaţi adormiţi pe un scut

de ce se roteşte un soare prin noi
şi nopţi se preling pe sub măştile reci
de ce ne pulsează prin vene doar ploi
de ce nu-mi mai eşti şi de ce vrei să pleci

din resturi de trup nu poţi face un trup
din ultime nopţi nu faci nopţi de-nceput
smulgi măşti de pe ochi, întuneric îţi rup
doi ultimi soldaţi adormiţi pe un scut

ţin uşă deschisă, e prima mea oră
mi-i sângele duşman, lumina ţi-e soră

sonet – al lycantropului

au tot muşcat din lună lupii nopţii

rămaşi de haită părăsiţi pe drum

li-s colţii albi rânjiţi la zarul sorţii

tot căutând un şase-şase-n scrum

am ars acolo spaime şi-ndoială

un foc de toamnă umed fumegând

lupoaica alfa cu privirea goală

noi simplă pradă haitei rând pe rând

muşcăm acum şi noi lumina rece

căzută-n mal din mii şi mii de sori

şi aşteptăm în van să ni se-aplece

de gustul urii când ucidem zori

lupoaica alfa a muşcat un înger

poezul doare eu te tac şi sânger.

    

23:33

nu ştiu ce să cred

oraşul a împărţit doza de cianură tuturor

mie mi-a dat o porţie mărită

dar a micşorat groapa

gol, chircit pe vine,

spălătorul de vise frământă un burete invizibil în mâini

unii spun că ar fi creierul meu

dacă aş şti să râd

aş râde ca la o glumă bună

de unde creier, poete?

poate doar umbra unui poem

care m-a părăsit luându-te şi pe tine

de acolo, din groapa de la-nceputul poezului,

spălătorul de vise ne dă tuturor cu tifla…

poez răspuns la un: “ce faci?”cules de pe vârful buzelor

uneori mai dau câte un semn

(cică dacă respiri trăieşti…)

aşa că fac şi eu ce fac toţi: trăiesc!

cum trăiesc şi cu cine, nu spun

nu că nu vreau, nu ştiu

e atât de mare aglomeraţia la mine în suflet

cum să mai recunosc literele poemului

când toate se înghesuie să mă locuiască

sau, poate, să mă părăsească…

acum stau şi te-ntreb:

la ce bune semnele dacă tot nu interesează pe nimeni?

de aia nici sfinţii nu mai ies din ramele icoanelor

iar de lăcrimat lăcrimează doar acei cu guturai!

Anunțuri

Despre argomin

ARGO: periodic cultural trimestrial fondat în anul 2015 la iniţiativa domnilor Codrin Vasiloancă, Cristian Florea şi Bogdan Silion, intelectuali şi profesori din Galaţi şi din Brăila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: