Ceremonie oficioasă la Fundaţiile Carol I şi garden-party la Castelul Peleş de Cristian Tiberiu Florea

DSC04932

 

Festivităţile de la Bucureşti şi de la Sinaia, care au celebrat 150 de ani de la instaurarea monarhiei prin dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, care, începând din 1916, ca urmare a excluderii Regelui Ferdinand din casa de Hohenzollern, a devenit “de România” au avut un impact social mult mai mic decât mă aşteptam şi decât aş fi sperat. Am călătorit într-un microbuz cu cei câţiva membri din Galaţi şi Brăila ai Asociaţiei Naţionale pentru Reinstaurarea Monarhiei, filială condusă de d-l Ioan Furtună.

DSC04943DSC04933

Manifestările nu au avut nici vigoarea, nici eclàt-ul celor de altă dată, fiind mult prea pasive. Publicul – neaşteptat de apatic, cu câteva clamări firave de “Regele Mihai”. La statuia ecvestră a lui Carol I, un grup restrâns de 5-6 voci au scandat şi “Prinţul Nicolae”, după ce Alteţele lor Margareta şi Radu au depus coroana de flori. O fanfară militară a interpretat câteva valsuri înainte de apariţia Alteţelor Lor, când a intonat Imnul Regal. Un grup de militari ai Regimentului 30 de Gardă “Mihai Viteazul” au dat onorul, făcând şi o scurtă demonstraţie de mânuire a carabinelor, după care ceremonia s-a încheiat. Legat de aceasta, a existat un moment penibil, sesizat de câţiva dintre noi, când, pentru câteva clipe, cei 10-11 militari au dus puştile la ochi, în timp ce prinţii şi prinţesele, însoţiţi de o parte din rudele de sânge, se aflau aliniaţi cu spatele la impozantul soclul al statuii Fondatorului dinastiei!

DSC04965

La Sinaia, un public mult mai numeros, de 5000 – 6000 de persoane, poate mai multe (spre orele 18 afluenţa atinsese apogeul, aleile erau pline de grupuri care urcau către castel), s-a adunat pe peluza din faţa castelului Peleş, dar şi pe latura din stânga. M-aş fi aşteptat, având în vedere data atât de importantă, măcar la o susţinere vocală viguroasă, de ce nu, la ovaţii, dar apariţia Prinţesei Margareta şi a Principelui Radu la balcon, la ora 18,00, a fost punctată doar cu aplauze, iar câte o voce strangulată a strigat “Trăiască monarhia!”.

DSC04990

 

DSC04993

Marea majoritate a celor prezenţi s-au mulţumit să facă act de prezenţă. De fapt, oamenii au venit cu adevărat pentru garden-party, prilej de etalare a toaletelor. (Doamnele s-au întrecut în eleganţă, în special în alegerea pălăriilor, aranjate cu multă fantezie şi gust). Unii, în general politicieni, au venit doar ca să fie remarcaţi. Nu vreau să spun că toţi cei pe care i-am recunoscut, la Bucureşti sau la Sinaia, au venit din snobism sau din interes. Opozanţi cu vechi state de serviciu ca Doru Braia (ehe, Piaţa Universităţii!), sunt sinceri susţinători ai ideii monarhice. Însă de alţii mă îndoiesc. Între “mărimile” pe care le-am remarcat, sau pur şi simplu personalităţi ale vieţii publice, s-au numărat fostul ministru al educaţiei, Sorin Câmpeanu, Raed Arafat, alţi câţiva miniştri sau secretari de stat, Victor Ciorbea, ziarişitii Ion M. Ioniţă şi Liviu Mihaiu, SRI-işti (cu insigne albastre rotunde la piept, inscripţionate chiar aşa, SRI!). La sfârşitul concertului perechea princiară  a coborât de pe esplanadă în aplauzele asistenţei.

 

DSC05072

Mulţi dintre participanţi au remarcat draparea în negru, inexplicabil de neinspirată, a estradei pe care s-a instalat orchestra, precum şi a terasei pe care au luat loc pentru audiţie Alteţele Lor. De ce nu s-ar fi putut folosi acelaşi material ca grena-ul regal care a împodobit? Acest amănunt, ca şi cel cu militarii la statuia ecvestră a Regelui Carol I, sunt de natură să te pună pe gânduri.

În concluzie, un eveniment mai mult monden decât de manifestare populară a simpatiei pentru Rege şi monarhie. Regele Mihai, luptând cu bătrâneţea şi boala la câteva mii de kilometri depărtare merita o implicare mai activă, pe măsura recitalului oferit de orchestra lărgită a Caminatei Regale dirijată de Tiberiu Soare. Partitura violonistului Remus Azoiţei (născut în Galaţi), care predă vioara la Academia Regală din Londra, precum şi, spre final, interpretarea de excepţie a două canţonete de către tenorul Teodor Ilincăi, au smuls ropote de aplauze şi aclamaţii.

M-a întristat faptul că steguleţele – cu stema regală sau fără – distribuite de voluntari din loc în loc, nu prea erau solicitate de participanţi. Mulţi priveau cu un fel de surprindere pe cei care se întreceau să le ofere, până se hotărau să le ia (mai ales după ce aflau că nu costă nimic!). Să ai o sărbătoare ca asta şi să nu profiţi de ocazie! Pe alte meridiane, la britanici, americani sau francezi, la celebrarea unor astfel de momente, sunt, parcă, mai multe steaguri şi steguleţe decât oameni. Patriotismul se şi afişează – iar o zi ca aceasta ar fi fost prilejul cel mai potrivit.

Anunțuri

Despre argomin

ARGO: periodic cultural trimestrial fondat în anul 2015 la iniţiativa domnilor Codrin Vasiloancă, Cristian Florea şi Bogdan Silion, intelectuali şi profesori din Galaţi şi din Brăila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: