„Când iubeşti, deja cunoşti, când cunoşti, deja iubeşti…”

Se pare că anul 2016 este unul fast pentru revista ARGO. Doi dintre colaboratorii permanenţi ai acesteia şi-au publicat, în mod independent, la aceeaşi editură clujeană, Eikon, cărţile la care au lucrat în ultima perioadă.

 

556eff1a84cbcEu_Henric_Adi_George_Secara

Adi George Secară şi-a strâns, sub un titlu cam freudian, Eu, Henric al ∞-lea & muzele decapitate, o serie de poeme mai vechi sau mai noi. Ele transfigurează, între altele, experienţe care nu sunt străine de proiectele grupării „Athanor”, din care face parte şi fotograful Simona Andrei, care le ilustrează cu două imagini „baroce”, întruchipând personajul Teoderich. Este o carte-sandwich, după cum singur şi-o caracterizează în pagina de prezentare, pentru că producţii care au „dospit” ani buni în laboratorul lui de creaţie (şi cele mai reuşite, am adăuga) formează „miezul ei cărnos”, prins între două perioade recente de creaţie. Cititorul poate parcurge, în acest volum de nici o sută de pagini, format de buzunar, stări sufleteşti şi meditaţii de factură variată, atât din punct de vedere al concepţiei formale, cât şi al limbajului poetic. Se remarcă, astfel, o serie de poezii precum în amintirea unui răsărit de lună (p. 31), haiku–ul de la p. 39 (miniatură),…, dans cu scaun la cap (p. 43), acum („sunt un persan învins”, p. 46), samba de janeiro, un poem de-a dreptul cărtărescian („mă voi duce… la vrăjitorul androgin / buzatul negru gras / şi cu ochi de broască / ce are scris pe sub unghiile de la picioare / întreaga istorie a omenirii”, pp. 48, 49). Remarcăm, de asemenea, forţa evocatoare a unor vremuri şi ţinuturi de sălbatică barbarie a stepei, în previsând la eroine (p. 76).

În final, câteva versuri ce denotă o imaginaţie combinativă şi nu de puţine ori ludică:

„patria mea / se tolăneşte fermecătoare / pe munţii, dealurile, câmpiile ei… / nu, nu bat câmpii / şi nici alte forme de relief / patria e ca un fotomodel… adormind la căldura iubirii mele de moşie…” (poem patriotic, p.34). Dintr-o relaţie se pot alege doar rămăşiţe pentru că paraşutistului care însoţea, la coborâre, pianul lui „cătă”,  „nu i s-a deschis sufletul” (rămăşiţele tale, p. 36). „de ce am încercat să prind păstrăvi sub pietrele sângelui tău?” (Mă zăpăcesc cu tine da’mi place, 11, p. 59). Pentru că, aşa cum el o spune, în actul iubirii este implicată cunoaşterea. Şi invers. Drept pentru care îl felicităm pe Adi şi îi urăm să continue.

Bogdan-Silion__Mircea-Eliade-si-misterul-totalitatii__606-711-415-7-785334307409

 

Lui Bogdan Silion i-a apărut Mircea Eliade şi misterul totalităţii, o carte la care a lucrat ani de zile, bazată pe teza lui de doctorat. Abordând un concept central în filosofia lui Eliade, cel de „coincidentia oppositorum”, autorul îl urmăreşte, de-a lungul lucrării, cu mare acribie pe multiple planuri: ontologic, semiologic (formal-simbolic), hermeneutic, în rituri şi mitologie sau religie.

Este o carte cu o documentaţie extrem de solidă, autorul consultând, în afară de toate operele lui Mircea Eliade, tot ce s-a scris în lume esenţial despre concepţia filozofică a marelui istoric al religiilor, de la Joseph Kitagawa, Charles Long, Douglas Allen, Brian Rennie, Mac Linscott Ricketts, Thomas Altizer, John Saliba, John David Cave, Paul Ricoeur, Giuseppe Tucci, Natale Spinetto, Roberto Scagno, fără să neglijeze ce au scris la noi un Sergiu Al George, Ioan Petru Culianu, Sorin Alexandrescu, Matei Călinescu, Mircea Handoca, Florin Ţurcanu, Cristian Bădiliţă, Liviu Bordaş, Eugen Ciurtin, Doina Ruşti şi atâţia alţii.

Pentru a demonstra că noţiunea cusaniană de coincidentia oppositorum este o cheie interpretativă a operei lui Eliade, dar şi de revelare a misterului Fiinţei, autorul face incursiuni nu numai în opera ştiinţifică a lui Eliade, ci şi în cea literară, cu accent pe nuvelele fantastice. Hermeneutica este mijlocul privilegiat folosit pentru a-şi atinge scopul. Aplicată pe interpretările lui Eliade, ea se transformă într-o „hermeneutică dublă” (p. 83), o „interpretare (proprie) a interpretării (lui Eliade)”. Tot în siajul gândirii lui Eliade, Bogdan Silion crede că hermeneutica totală nu ar trebui să fie străină nici de obţinerea unei stări interioare adecvate uzând tehnici psiho-fizice ca cele ale tradiţiei indiene.

În esenţă, B. Silion vede în „coinicidentia oppositorum” un concept unificator, care ar putea fi plasat în centrul viziunii despre sacru a savantului român, „un punct Aleph al operei lui Mircea Eliade”. Ea poate fi identificată şi în relaţia sacru-profan. Acest raport este unul dialectic, dar unul în care termenii nu se anihilează reciproc, pentru că, aşa cum arătau Constantin Noica sau Sergiu Al George, unul dintre termeni, sacrul, îl subînţelege (şi conţine) pe celălalt, ceea ce autorul remarcă în structura nuvelelor lui Eliade: „În ultimele nuvele…, contradicţia dintre profan şi sacru se stinge într-o absorbţie totală a profanului (răului) în sacru (bine)” (p. 230). În dinamica internă a raporturilor dintre sacru şi profan, în lumina acestui concept, când unul dintre termeni se manifestă, celălalt se oculteză. El „revelează structura profundă a Divinităţii” (p. 50), constituindu-se, prin urmare, într-o hieroglifă a Fiinţei. Coexistenţa contrariilor poate chiar să ofere baza pentru o tehnică a salvării, din moment ce ea „trimite la o stare de necondiţionare absolută” (p. 70).

Concluziile finale ale lucrării, cuprinse în paragraful „Un nou eon logic?” sintetizează relaţiile dintre termenii coincidentiei oppositorum. Autorul construieşte o scală în care gradientul integrării celor două polarităţi creşte şi se intensifică de la dualism absolut la confuzie, monism şi depăşire absolută, trecând prin concurenţă, convergenţă, coexistenţă, cointimitate şi comuniune (pp. 312-313). O serie de scheme şi tabele elaborate centralizează situaţiile derivate din aceste raporturi complexe.

Una dintre concluziile „tari” ale lucrării afirmă posibilitatea ca acest tip de hermeneutică centrată pe înţelegerea coincidenţei contrariilor să fondeze un nou tip de logică, cea a „terţului inclus”. Închizând ultimele pagini ale cărţii, cititorul rămâne cu sporul de înţelegere profundă, subtilă şi complexă al unei incursiuni fascinante în universuri ale metafizicii tradiţionale.

C. F.

* Notă: numerotarea paginilor corespunde manuscrisului dactilografiat.

Anunțuri

Despre argomin

ARGO: periodic cultural trimestrial fondat în anul 2015 la iniţiativa domnilor Codrin Vasiloancă, Cristian Florea şi Bogdan Silion, intelectuali şi profesori din Galaţi şi din Brăila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: