INSTRUMENTALIZAREA SEXUALITĂŢII şi reeducarea sexuală / Codrin Vasiloancă

În data de 25 septembrie a.c., Consiliul Director al Organizaţiei Naţionale a Cercetaşilor României a semnat un apel, iniţiat de Coaliţia pentru Egalitate de Gen şi Asociaţia ”Sexul versus Barza” (http://www.sexulvsbarza.ro/portfolio/apel-urgenta-educatie-sexuala-onguri-sexulvsbarza/), prin care se solicită elaborarea unui plan strategic pentru educaţie sexuală, care trebuie inclusă în curriculumul naţional obligatoriu şi care să fie accesibilă tuturor elevilor – corect ar fi fost curriculumul naţional pentru învăţământul obligatoriu, în care se cuprind inclusiv discipline opţionale, cum este religia. „Eroarea” este de înţeles odată ce apelul chiar pledează pentru educaţie sexuală obligatorie într-un cadru formal. Obligativitatea în cazul educaţiei sexuale este aceeaşi caracteristică contestată în cazul orei de religie: motivele pentru care caracterul opţional s-a considerat a fi corect în cazul orei de religie, oferindu-se oricui posibilitatea de a nu participa în numele identităţii sale spirituale, sau pur şi simplu pentru că nu doreşte, sunt ignorate acum – de ce oare? – în ciuda faptului că aceste aspecte se pretează cel mult unei discipline opţionale cu predare diferenţiată în funcţie de vârstă, maturitate psihologică, intelectuală şi trupească, iar cel mai bine se pretează educaţiei din cadrul familiei şi situaţiei de a fi descoperite în contextul iubirii.

Centrele locale de cercetaşi au protestat. Conducerea ONCR, pe lângă invocarea atribuţiei statutare de a semna protocoale de colaborare (… există un asemenea protocol?), a încercat (5 octombrie a.c.) legitimarea demersului pe calea unui sondaj de opinie – ciudat, să-ţi întrebi post factum membrii dacă sunt, sau nu de acord. Sondajul a relevat însă că centrele locale nu agrează caracterul obligatoriu şi mai ales prematur al acestei „discipline”. Şi pe bună dreptate, odată ce semnatarii „apelului de urgenţă” afirmă: „Educația sexuală obligatorie este necesară înainte ca tinerii să devină activi sexual”(http://www.sexulvsbarza.ro/portfolio/apel-urgenta-educatie-sexuala-onguri-sexulvsbarza/). Cum să iei o asemenea afirmaţie: amuzantă, lipsită de noimă? Scenariul didactic este hilar, iar previziunea impactului social al acestei obligativităţi este sumbră. Sexualitate obligatorie? Dacă va spune nu, părintele va risca amenda şi închisoarea – se întâmplă deja în statele ultracivilizate ale nordului european, nu este ficţiune. Copilul, care va spune nu, va fi pus la index, la fel ca odinioară, datorită originilor şi convingerilor nesănătoase, „antisociale”; sau va fi educat şi reeducat până se va da pe brazdă, până se va remodela sufleteşte. Obligativitatea educaţiei sexuale premature: la ce altceva ar putea duce dacă nu la impunerea unei viziuni particulare asupra normalităţii, inclusiv a aceleia care pretinde că homosexualitatea ţine de nativitate, iar nu de educaţie, de codul genetic, iar nu de voinţa omului şi de contextul în care voinţa ajunge să se manifeste? Merită să-l ascultaţi pe dr Dr. Nicholas Andrew Cummings, cel care în anii 1970, în calitate de pereşedinte al American Psychological Association (până în 1979), a fost  responsabil de declasificarea homosexualităţii ca boală mentală (1973), explicând cum s-a ajuns la decizia declasificării, care urmărea încurajarea de studii medicale pentru o mai bună întemeiere a unei concluzii ştiinţifice, spunând: „Persoana este cea care îşi decide comportamentul sexual: şi dacă cineva decide să fie gay, eu îi respect decizia, dacă cineva doreşte să se căsătorească cu cineva de acelaşi sex, eu îi respect decizia. Dar în aceeaşi măsură respect dreptul oamenilor de a nu fi de acord cu aceste alegeri – numai că acest drept nu mai este astăzi îngăduit” (https://www.youtube.com/watch?v=7NyX5CxGraE). Acele studii medicale nu au fost realizate decât mult mai târziu, abia în ultimele două decenii, iar rezultatele lor, deşi puţin popularizate, sunt totuşi accesibile pe internet, sub semnătura Dr. Neil Whitehead: Opt studii majore asupra unor gemeni identici, în Australia, Statele Unite şi Scandinavia, în ultimele două decenii, au ajuns la aceeaşi concluzie: homosexualii nu s-au născut homosexuali (http://www.hollanddavis.com/?p=3647: Eight major studies of identical twins in Australia, the U.S., and Scandinavia during the last two decades all arrive at the same conclusion: gays were not born that way).

Homosexualitatea pe vremea Sfântului Vasile cel Mare

Cu 1700 de ani în urmă acest adevăr era cunoscut şi formulat cu precizie de către Sfântul Vasile cel Mare. De ce a trebuit redescoperit? Pentru că fusese îngropat cu bună ştiinţă de către generaţii de schismatici, mereu aceeaşi în esenţa refuzului lor de a primi lumina şi iubirea. Sfântul Vasile cel Mare ne atrage atenţia asupra firescului atracţiei sexuale, firesc care determină apropierea reciprocă a bărbatului şi a femeii. Astfel: „Căci, vă spun eu, atracţia virtuală care se află în trupul bărbatului faţă de femeie face ca mintea lui să-şi piardă orice capacitate de judecată, în vederea împreunării imediate, deşi are de întâmpinat rezistenţa lăuntrică a spiritului. Atunci când o femeie mângâie trupul alteia sau un bărbat mângâie trupul altui bărbat, ei rămân nepăsători, în virtutea înclinaţiei naturale a unui sex faţă de celălalt: mai puţin doar dacă unul dintre aceştia, poftitor în mintea lui de ceea ce el însuşi a închipuit, nu transpune, împotriva firii, ceea ce a creat în memorie asupra unui obiect străin de cel al poftei sale” (Sfântul Vasile cel Mare, Tratat despre adevărata curăţie în feciorie, apud G. Habras Iubire şi senzualitate, Ed. Anastasia 1994, p. 43). Ni se arată aici limpede că „firescul” lesbianismului, sau al homosexualităţii constă în a transpune din memorie sau a proiecta mental asupra unui obiect străin de cel al înclinaţiei sexuale fireşti caracteristici specifice sexului opus, ca urmare a unei pofte săvârşite mai întâi în minte, fiind prin urmare un rezultat al voinţei proprii. Revine spiritului rolul de a condiţiona şi de a cenzura atracţia trupească ridicând-o astfel deasupra împreunării animalice! Mai departe: „Dar atunci când o femeie mângâie trupul unui bărbat şi invers, un bărbat pe cel al unei femei, cu toate că inima, îndrumată de mintea care reflectează asupra acestor lucruri, nu-i îndeamnă spre împreunare sexuală, ei sunt aţâţaţi chiar fără să-şi dea seama” (ibidem p.43). Prin urmare, există un firesc al raţiunilor trupeşti manifestate ca forţă iraţională şi instinctuală, conform alcătuirii firii omeneşti, contrabalansat de firescul raţiunilor duhovniceşti şi spirituale ale inimii îndrumate de minte.

Omul este vădit de Sfântul Vasile cel Mare ca polarizat între instinct şi raţiune, forţe asupra cărora Georges Habras reflectează inspirat: „Am arătat că, la nivelul instinctului, scopul energiei sexuale este împreunarea sexuală. Aşa stau lucrurile pe planul instinctului. Dar este ca şi când aş fi dovedit că funcţia dinţilor este aceea de a mesteca alimente, iar nu fier, sau piatră. Căci această concluzie: dinţii sunt făcuţi să mestece hrană, nu-mi spune mare lucru despre un alt aspect şi anume cât trebuie să mănânc. Aici intervine raţiunea care-şi pronunţă verdictul: trebuie să mănânci ca să trăieşti, iar nu să trăieşti ca să mănânci. Dacă, ştiind toate acestea, mă las totuşi sedus de plăcerea de a mesteca o otravă, sau de a mânca peste trebuinţă este clar că dispreţuiesc raţiunea şi că odată va trebui să plătesc pentru asta. Numai în acest sens Părinţii combat plăcerea – şi nu, cum s-a susţinut uneori în mod calomnios, orice plăcere. Căci atunci când plăcerea se subordonează raţiunii toate merg bine (…)” (G. Habras op. cit. p. 67). Prin urmare, spune Sfântul Vasile cel Mare, „(…) plăcerea împreunării sexuale, care face din cei doi un trup, va fi consecinţa nevoilor căsătoriei … Căci atunci când raţiunea, aflată în suflet, dacă stăpâneşte sufletele, le uneşte în virtutea a ceea ce este necesar, pe bună dreptate contopirea sufletelor este urmată în mod legitim de cea a trupurilor în care sălăşluiesc. Dar când sufletele au plecat de la un alt principiu, trupurile, în numele plăcerii, fac ceea ce le este propriu şi împreunează şi sufletele, într-o subjugare comună patimii; iar când sufletele se lasă guvernate de viciile trupului, împreunarea sexuală este păcătoasă. Acolo unde nici raţiunea, care este în suflet, nici legea nu guvernează o activitate anume a trupului, conştiinţa va stigmatiza această activitate ca fiind toatal nelegiuită” (Sfântul Vasile cel Mare, ibidem p. 68).

De la Healthy, happy and hot! la ora de educaţie sexuală obligatorie

Apelul pentru educaţie sexuală obligatorie este fundat pe o bibliografie solidă: în fruntea listei, primul titlu de referinţă este WHO Regional Office for Europe and BzgA, Standards for Sexuality Education in Europe A framework for policy makers, educational and health authorities and specialists 2010 (http://www.bzga-whocc.de/pdf.php?id=061a863a0fdf28218e4fe9e1b3f463b3) – documentul se prezintă ca model-cadru pentru factorii de decizie politică şi pentru autorităţile şi specialiştii în domeniul educaţiei şi sănătăţii şi se întemeiază la rându-i pe o bibliografie solidă, din care se remarcă referinţele la IPPF sau International Planned Parenthood Federation. IPPF (care enumeră la capitolul colaboratori, în raportul anual de activităţi pe anul 2014, World Association of Girl Guides and Girl Scouts/WAGGS şi World Scout Movement –http://www.ippfen.org/sites/default/files/IPPF%20european%20network%20annual%20report%202014.pdf) se străduieşte pentru o lume în care femeile, bărbaţii şi tinerii să aibă acces la informaţii privind sănătatea sexuală şi reproductivă şi la serviciile corespunzătoare (IPPF strives for a world in which all women, men and young people have access to the sexual and reproductive health information and services they needhttp://www.ippf.org/about-us). IPPF promovează prin campanii internaţionale, în afara elementarei igiene sexuale şi a informaţiilor privind firescul educaţiei sexuale, toată gama de metode contraceptive culminând cu avortul, precum şi cea mai dezlănţuită viziune cu privire la manifestarea sexualităţii, viziune ilustrată şi de o broşură intitulată Healthy, happy and hot! (http://www.ippf.org/resource/Healthy-Happy-and-Hot-young-peoples-guide-rights ). Pagina de titlu a acestei broşuri ne avertizează că „drepturile sexuale şi reproductive sunt recunoscute în lume ca drepturi ale omului, în consecinţă orice persoană infectată cu HIV putând să-şi exercite aceste drepturi”; apoi, aflăm că „mulţi tineri infectaţi cu HIV [n.n. în original „care trăiesc cu HIV/living with HIV] duc o viaţă sănătoasă, distractivă, fericită, împlinită sexual”. Iar dacă cineva se numără printre purtătorii de HIV, atunci broşura i se adresează direct: „Şi tu poţi să fii asemenea lor, numai să vrei! Lucrurile se simplifică (iar experienţa sexuală chiar se va îmbunătăţi) pe măsură ce te vei acomoda cu statutul tău (n.n. de purtător de HIV). Acest ghid este menit să contribuie la plăcerea şi sănătatea ta sexuală şi să te ajute să-ţi dezvolţi relaţii intime solide. Acest ghid analizează relaţia dintre drepturile omului şi confortul sexual, sugerând metode care să te ajute să iei decizii în privinţa întâlnirilor (n.n. dating în original), a relaţiilor, a vieţii sexuale şi a posibilităţii de a deveni părinte”. Ghidul explorează drepturile tinerilor purtători de HIV, între care „dreptul de a-şi manifesta şi de a se bucura de propria sexualitate, de a decide dacă, în ce context şi cum să dezvăluie celorlalţi statutul de purtători de HIV, dreptul de a experimenta plăcerea sexuală, de a avea o viaţă sexuală mai sigură, dreptul de a alege dacă, când, câţi şi cu cine anume să aibă copii”. Ghidul are argumente grafice capabile să te transpună în mirajul autodepăşirii de sine – iar grupul ţintă vizat este cel al purtătorilor de HIV şi al celor dispuşi să se angajeze într-o relaţie sexuală cu aceştia. Să mai cităm din acest ghid doar o mică lecţie de educaţie sexuală, pentru a ne face o idee despre ce anume ar presupune, printre altele, ora de educaţie sexuală obligatorie, care constituie subiectul prezentului eseu: „Pielea este cea mai vastă zonă erogenă a trupului tău, iar mintea ta joacă un rol important în determinarea dorinţei şi a plăcerii sexuale. Mângâie şi linge pielea partenerului tău. Explorează trupul partenerului tău cu mâinile şi gura. Combină diverse moduri de atingere, de la cele uşoare, la cele dure.Vorbeşte despre fanteziile tale sexuale sau transpune-le în realitate. Vorbeşte obscen partenerilor tăi. Excită-i, provoacă-i şi fă-i să se simtă bine” – există lucruri despre care poţi vorbi şi altele care, odată trăite, nu se mai cer puse în cuvinte pentru că, oricum, cuvintele nu vor adăuga nimic experienţei, decât dacă sunt poetice – iar acestea nu sunt. A vorbi despre sexualitate şi a mima sexualitatea înaintea vârstei potrivite va determina, evident, castrarea psihică a tinerilor supuşi unei asemenea educaţii. Dar … în sfârşit … care să fie calea pentru ca o persoană purtătoare de HIV să se bucure împreună cu eventualii parteneri (seropozitivi, sau nu) de tot acest rai? N-o să credeţi: nimic altceva decât … prezervativul! Purtătorul de HIV, conform IPPF, are inclusiv dreptul de a întemeia o familie prin adopţia de copii – iar faptul că o bună parte din activitatea IPPF este dedicată peste tot în lume încurajării relaţiilor LGBT … deja nu ar mai trebui să mire pe nimeni.

Ţelul educaţiei sexuale avute în vedere este, după cum am văzut în broşura IPPF, conştientizarea trupului ca obiect sexual sub toate aspectele posibile, inclusiv homosexuale: scrisoarea sau apelul de urgenţă pentru educaţie sexuală citează ca literă de lege definiţia educaţiei sexuale în formularea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) – printre altele, această definiţie specifică necesitatea unor „cunoștințe despre diversitatea orientărilor sexuale, care vor ajuta tinerii să-și înțeleagă mai bine propria identitate sexuală și să-i respecte pe cei din jur, indiferent dacă sunt heterosexuali sau LGBT – lesbiene, gay, bisexuale sau transgender”. În acelaşi context, se argumentează imediat: „S-ar diminua, astfel, cazurile de discriminare foarte puternică împotriva persoanelor homosexuale, grup definit în prezent ca vulnerabil de un studiu al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în condițiile în care, de exemplu, 31% dintre români afirmă că s-ar simţi foarte puţin/deloc confortabil în preajma unei persoane de orientare homosexuală”. Este evident că acest document se înscrie în campania pro homosexualitate. Şi credem că tocmai din acest motiv a semnat conducerea ONCR apelul pentru educaţie sexuală obligatorie: era timpul de a afirma caracterul incluziv al ONCRului şi de a-i agăţa pe eşarfă insigna gay, odată ce din mişcarea cercetăşească din România fac parte şi persoane LGBT, fără ca acest aspect să fi fost public până în prezent.

Tsunami

Apelul pentru educaţie sexuală obligatorie semnat de conducerea ONCR în numele miilor de cercetaşi din România (pe care o anumită lipsă de preocupare pentru aceste subiecte la ordinea zilei în media internaţională a momentului, o anumită inocenţă am spune noi, i-a ferit până în prezent de aceste înţelesuri ale libertăţilor şi drepturilor omului) se înscrie în logica campaniile pro avort şi pro homosexualitate. Iar aceste două aspecte ale sexualităţii sunt esenţiale în privinţa posibilităţii de a absolutiza drepturile sexuale: avortul prilejuieşte afirmarea dreptului individual la viaţă în pofida oricărui altruism şi a oricărei morale, iar homosexualitatea, în acelaşi sens, prilejuieşte impunerea dreptului legal ca simplă consecinţă a unei posibilităţi sexuale. În aceste condiţii, omul încetează de fapt de a mai fi recunoscut drept om pe măsură ce political correctness ne impune să-l recunoaştem doar ca pe o … fiinţă.

Internetul abundă în articole pe subiectul educaţiei sexuale. De la titluri precum: Sex education without porn is not sex education (http://www.theguardian.com/commentisfree/2015/mar/17/porn-sex-education-consent-sexual-exploitation – Educaţia sexuală fără pornografie nu este educaţie sexuală), sau Swedish children’s TV dancing genitals cartoon sparks parental outcry – Parents complain about cartoon video for children’s channel Barnkanalen showing penises and vaginas smiling and dancing (http://www.theguardian.com/world/2015/jan/14/swedish-childrens-tv-cartoon-dancing-sparks-parental-outcry-genitals-penis-vagina-dancing – Animaţia Tv a dansului organelor genitale pentru copiii suedezi provoacă indignarea părinţilor cu privire la programul Barnkanalen care arată penisuri şi vagine dansând şi zâmbind), la materiale informative cu caracter general cum găsim la https://en.wikipedia.org/wiki/Sex_education#Europe, care ne lămureşte asupra răspândirii globale a politicii de implementare a educaţiei sexuale (statele cu populaţie preponderent creştin-ortodoxă fac parte dintre excepţii), sau WHO_BZgA_Standards_english%20(2).pdf, care este un fel de constituţie şi întemeiere filosofică a educaţiei sexuale datorată World Health Organisation/Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu sediul central la Geneva, toate transmit acelaşi mesaj sintetizabil în câteva puncte: revoluţia sexuală din anii 70 a generat schimbări majore în mentalul colectiv referitoare la sexualitate, ale căror consecinţe sunt mai ales negative şi se traduc prin sexualitate precoce şi haotică, avort, boli sexuale, degradarea familiei, scăderea natalităţii, refugiul tinerilor în droguri şi creşterea ratei de sinucideri. Educaţia sexuală ar avea în acest context rolul de a combate aceste consecinţe, impunând informarea obligatorie a tinerilor şi a copiilor de la vârste din ce în ce mai fragede. În ciuda rezultatelor contrare ale acestui „leac”, campania sa de popularizare şi de implementare continuă într-un ritm din ce în ce mai susţinut: este ca şi cum nimeni nu ar mai avea puterea să oprească acest proces comparabil cu un tsunami psiho-social, care ameninţă să „corecteze” radical însăşi concepţia despre om şi umanitate. Şi nici unul dintre aceste documente, sau articole nu încearcă să explice sexualitatea; doar o afirmă ca nevoie instinctuală din care sunt deduse apoi drepturi sexuale universale neîngrădite de nici o idee morală.

Un sol fertil

E limpede că numărul mare al membrilor Organizaţiei Mondiale a Mişcării Cercetăşeşti/WOSM (mişcare globală cu peste 40 de milioane de membri din 216 de ţări şi teritorii, două treimi din membri săi provenind din țări în curs de dezvoltare – http://www.scout.ro/despre-noi/cercetasia-la-nivel-national/), din care ONCR face parte, impune mişcarea cercetăşească ca mediul propice pentru inseminarea şi testarea caracteristicilor societăţii de mâine: dacă astăzi, în WOSM, se reuşeşte o schimbare de mentalitate, de pildă în privinţa atitudinii faţă de religie şi divinitate, sau în privinţa inseminării in vitro, sau în privinţa avortului şi a relaţiilor homosexuale, sau în orice alte privinţe, atunci şansele ca societatea să evolueze şi să se maturizeze în acest sens cresc semnificativ. Pe situl ONCR, se poate vedea o imagine alegorică în care globul pământesc pare în pericol de a fi rostogolit de către un grup de cercetaşi … Şi nici nu ar fi de mirare dacă luăm în calcul miliardele de euro colectaţi anual din cotizaţii de către WOSM şi sateliţii săi! În acest context, ONCR este cea mai importantă semnatară a apelului pentru educaţie sexuală obligatorie – celelalte organizaţii, în frunte cu cele iniţiatoare, sunt neglijabile ca impact social. De ce atunci nu a iniţiat chiar ONCR apelul? Pentru că nu avea mandat din partea adunării generale a organizaţiei – şi nici nu spera să-l obţină cu uşurinţă. A fost prin urmare mai simplu să se înhame la căruţa acestei educaţii sexuale obligatorii din postura de cosemnatară, statutul ONCR permiţând conducerii să semneze protocoale de colaborare cu terţi, între două adunări generale. Mişcarea cercetăşească îşi vădeşte astfel natura de instrument de presiune politică, camuflată doar sub litera primului său principiu statutar: „Cercetăşia este o mişcare educativă a copiilor şi tinerilor, bazată pe voluntariat, cu caracter apolitic (…)”.

Sexualitatea în familie şi în afara oricăror limite morale

Prezentarea aspectelor sexualităţii se face, din câte am putut constata la nivel european, pe fondul ignorării faptului că trupul este cea mai directă formă de manifestare a sufletului în lume, că nevoia sexuală este o nevoie sufletească. Faptul că accentul se pune pe sexualitate, iar nu pe sufletul care se exprimă prin sexualitate, transformă acest curs într-un proces de triere a celor capabili să-i digere informaţiile de cei care vor ajunge direct la psiholog, sau psihiatru; sau a celor care vor şti să integreze informaţiile dobândite într-o viziune normală şi spirituală de cei care vor rămâne convinşi că sexualitatea este o activitate sportivă care înlocuieşte în mod convenabil conversaţia. Fiziologia sexualităţii nu va epuiza niciodată taina sexualităţii, dar, prezentată într-un context materialist şi … pragmatic, o poate distruge. Sexualitatea nu poate fi înţeleasă corect decât în contextul ei spiritual, ca mijloc împlinitor, în cadrul familiei – altfel, prezentată de sine stătător, este aberantă; la fel omul integru, nu poate fi descoperit şi înţeles decât în cadrul familiei şi al religiei, în cadrul relaţiei sale cu Dumnezeu, în afara căreia sexualitatea devine o forţă care generează imoralitate, anarhie, subordonare faţă de nevoia sexuală crescândă şi faţă de nevoia decuplării de la presiunea critică a conştiinţei care acuză lipsa de sens a mijloacelor înlocuind scopurile – decuplare înseamnă refulare şi psihoză. Separarea sexualităţii de contextul familial şi religios atrage separarea omului de Dumnezeu (din religie, fundament al oricărei activităţi sănătoase, decurge orice cadru moral, precum şi aşezarea limitelor sexuale ale integrităţii naturii umane în hotarele familiei).

Se tot afirmă că tinerii îşi încep viaţa sexuală în jurul vârstei de 15 ani – această constatare ar trebui să ducă la întrebarea de ce (concepţia libertină despre sexualitate? conţinutul pornografic al mass media? familii dezorganizate?), iar nu la ce trebuie făcut pentru ca fenomenul să fie încurajat. Un studiu al OMS dedicat stării de sănătate în şcolile din Franţa, realizat pe un eşantion de 1159 de fete, a relevat că factorii asociaţi independent unei mai mari frecvenţe a raporturilor sexuale precoce sunt: provenienţa dintr-o familie refăcută sau monoparentală, starea de ebrietate frecventă, consumul zilnic de ţigări, încercarea canabisului, ieşirile frecvente seara cu prietenii, aprecierea mai degrabă negativă a propriei vieţi (http://www.educationsexuelle.com/media/uploads/revue_gynecologie_obstetrique_e_godeau.pdf). De asemenea, un studiu al Consiliului Superior al Audiovizualului din Franţa dedicat efectelor pornografiei în rândul adolescenţilor a scos în evidenţă următorii factori obiectivi mai importanţi asociaţi obiceiului de a urmări filme X: nivelul de studii al tatălui ca cea mai importantă variabilă (cu cât este mai înalt, cu atât tinerii privesc mai puţin la filme X), apoi performanţele şcolare slabe şi absenteismul; cât priveşte factorii subiectivi mai importanţi, aceştia sunt, la băieţi, consumul de alcool şi cel puţin o tentativă de suicid, iar la fete fumatul zilnic şi cel puţin o tentativă de suicid (http://www.csa.fr/Etudes-et-publications/Les-dossiers-d-actualite/Les-effets-de-la-pornographie-chez-les-adolescents/Les-resultats-de-l-enquete). Recunoaştem în aceste aspecte asociate vieţii sexuale precoce şi tentaţiilor pornografice cauze şi efecte. Va amâna educaţia sexuală momentul începerii vieţii sexuale, sau îi va feri pe tineri de pericolul şi de tentaţia pornografiei? Dacă nu, înseamnă că se încearcă tratarea efectelor, nu a cauzelor. Sexul protejat şi „responsabil” determină renunţarea la protecţia comandamentelor religioase şi iresponsabilitatea morală. Nu educaţie pur şi simplu sexuală, ci educaţie familială – în care să se arate că violurile şi abuzurile asupra minorilor rezultă din mizerie socială şi morală, din ruperea relaţiei cu Dumnezeu şi cu tradiţia, pe fondul decăderii familiei. Sexualitatea este hotărnicită în mod firesc de iubire, iar iubirea, ca interrelaţie personală, este Dumnezeu – exemplul „iubirii” care nu poate avea drept finalitate viaţa se autodenunţă ca patimă.

Este evident, grija pentru sănătatea sexuală abia dacă ascunde problematizări şi comandamente de extracţie marxistă: Cum să se smulgă din rădăcina sa trupească sufletul omenesc? Evitaţi obstacolul încă redutabil al familiei şi impuneţi obligativitatea educaţiei sexuale formale! Separaţi sexualitatea de povestea ei, astfel încât omul să cadă din poveste în istorie, din sens în non-sens! Aceste efecte se obţin deja de la revoluţia sexuală încoace prin sex fără discernământ moral şi religios, prin droguri, prin inducerea dependenţei faţă de media electronică. Acum se încearcă îndepărtarea familiei şi a tradiţiei din procesul educaţiei sexuale, se încearcă revoluţionarea sexualităţii infantile, adică setarea viitoarelor generaţii pe un program de autodistrugere sufletească, astfel încât ce a mai rămas din om să se transforme cât mai repede în animal. De ce anume ar trebui să fie acest gen de educaţie obligatoriu? Pentru ca familia şi părinţii să nu poată interveni?

Împotriva argumentelor „apelului urgent” şi împotriva încercării de a minimaliza rolul familiei şi al religiei ca factori educativi determinanţi, Convenţia cu privire la drepturile copilului precizează în Articolul 14: 1. Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie. 2. Statele părţi vor respecta drepturile şi obligaţiile părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului, de a-l îndruma în exercitarea dreptului susmenţionat, de o manieră care să corespundă capacităţilor în formare ale acestuia; iar în Articolul 29: 1. Statele părţi sunt de acord că educaţia copilului trebuie să urmărească: c) educarea copilului în spiritul respectului faţă de părinţii săi, faţă de limba sa, de identitatea şi valorile sale culturale, faţă de valorile naţionale ale ţării în care acesta locuieşte, ale ţării de origine, precum şi faţă de civilizaţii diferite de a sa. Aceste prevederi îşi regăsesc ecoul în articolele 29 alin. 6 („Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”) şi 48 alin. 1 („Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”) din Constituţia României.

O formă de spiritualitate

Pe de altă parte, instrumentalizarea politică a mişcării cercetăşeşti este explicabilă pe fondul interpretării extrem de libere suportate la nivelul WOSM de statutul organizaţiei, care, prin caracterul său evaziv, a permis definirea noţiunilor Dumnezeu, religie, tradiţie, ţară, familie ca simple jaloane pentru practicarea unui sport de echipă recunoscut drept „cercetăşie”. WOSM şi-a îngroşat rândurile de pe urma ideii extrem de generoase a integrării copiilor şi adolescenţilor într-un mediu educativ non-formal capabil să edifice caractere puternice, în contact cu natura şi răspunzând fără preget oricăror provocări sociale de pe urma cărora ar putea fi culeasă o insignă de merit – copiii şi adolescenţii, mai ales în ziua de azi, când jocurile de odinioară au murit înghiţite de computer, sunt fascinaţi de ideea de a aparţine unui grup social cu aspecte militare, care să le confere identitate, să le procure sentimentul puterii şi să-i ajute să îşi afirme propria personalitate dincolo de mediul familiei şi mai ales dincolo de cadrul formal al şcolii. Până aici, toate bune: dacă statutul organizaţiei s-ar fi rezumat la atât, cercetăşia nu ar fi avut nimic de pierdut. Însă, dincolo de aceste generoase oferte, a existat de la bun început în cercetăşie un bruiaj permanent dintr-o zonă mai puţin clară a statutului său, în care se face referire la datoria faţă de „Dumnezeu/God” şi la necesitatea de a aparţine unei „religii”. Spunem bruiaj, pentru că, odată intrat în organizaţie şi mai ales pe măsura trecerii anilor şi a maturizării personale, eventuala identitate religioasă a cercetaşului are de suferit pe fondul relativismului şi indiferentismului religios, pe fondul ideii şi a „evidenţei” că toate religiile încap sub acelaşi „cort” şi că „o formă de spiritualitate” este singura manieră politic corectă de a face referire la Dumnezeu. Cei mai câştigaţi de pe urma acestei corectitudini politice sunt, la limita posibilităţii statutare de a forţa înţelesul termenului „religie”, ateii – ateismul poate fi foarte bine o respectabilă formă de spiritualitate materialist-evoluţionistă: pentru că mai mulţi dumnezei înseamnă nici un dumnezeu.

Dumnezeu scris cu majusculă în statutul organizaţiei, orice dicţionar sau enciclopedie o lămureşte, este specific religiilor abrahamice (iudaism, creştinism, islam), unde desemnează persoana divină, abia în religii ca shintoismul vorbindu-se doar despre divinitate în sensul unui principiu, sau pentru a acoperi denominativ pluralitatea şi diversitatea divină. Avem aici un aspect ciudat al statutului mişcării cercetăşeşti: primul principiu statutar afirmă datoria faţă de Dumnezeu, respectiv aderarea la principiile spirituale, fidelitatea faţă de religia care le exprimă şi acceptarea îndatoririlor ce decurg din aceasta (Statut Art.3), dar asta parcă în ciuda intenţiei fondatorului Baden Powell de a se adresa oricărei denominaţiuni religioase, inclusiv acelora care nu presupun pe Dumnezeu! Sir Baden Powell spune în lucrarea Scouting For Boys – A Handbook for Instruction in Good Citizenship Through Woodcraft: Nici un om nu poate fi socotit mai bun dacă nu crede în Dumnezeu şi nu se supune legilor Lui (No man is much good unless he believes in God and obeys His laws). Deci fiecare cercetaş ar trebui să aibă o religie (So every Scout should have a religion). Religia este ceva foarte simplu: Întâi: Iubeşte şi slujeşte pe Dumnezeu. Apoi: Iubeşte şi slujeşte pe aproapele (Religion seems a very simple thing: First: Love and serve God. Second: Love and serve your neighbour). Deci, aparent, un cercetaş nu are altă opţiune decât să ducă mai departe această moştenire în afara căreia cercetăşia şi-ar pierde raţiunea de a fi. Şi totuşi, cuvântul God a impus până astăzi (drept dovadă că sugerează concepţia personalistă despre divinitate a religiilor abrahamice) necesitatea continuă a explicitării şi redefinirii sale la nivel de organizaţii cercetăşeşti ca nefiind un motiv de excludere nici pe temei religios, nici pe temeiul criteriilor în funcţie de care, în mod liber, oamenii aleg să se orienteze şi să se manifeste în viaţa privată şi în cea de obşte. A vrut Baden Powell să reducă astfel, în conştiinţa viitorilor membrii ai organizaţiei şi, de ce nu, în conştiinţa lumii, conceptul de Dumnezeu la un principiu spiritual, iar ideea de religie la o formă oarecare de spiritualitate? A vrut Baden Powell să niveleze “democratic” raporturile între religii reducându-le la numitorul lor comun şi favorizând atrofierea sensibilităţii fireşti a omului tânăr la chemarea vie a lui Dumnezeu? A vrut să înlocuiască crinul viu al credinţei cu o floare de plastic? În orice caz, asta a reuşit: pentru că, odată devenit cercetaş, ori te mulţumeşti cu acest “principiu spiritual” pe post de Dumnezeu (chiar dacă religia personală te învaţă că Dumnezeu este cât se poate de personal), ori accepţi că cerul care guvernează cercetăşia şi lumea întreagă este parcelat între diverşi dumnezei şi principii doar pentru a respecta statutar credinţa celorlalţi.

Baden Powell ignoră sau trece cu vederea în scrierile sale că dogma religioasă rezultă din natura revelată a religiei. În Scout, cercetaşii se pot contamina din faptele celor care îşi mărturisesc şi îşi practică religia, dar asta nu înseamnă implicit că se vor contamina de adevăr; între bine şi adevăr, relaţia de sinonimie este dată de coincidenţa perspectivelor din care judecăm adevărul şi binele. Cercetăşia este un test şi o provocare, dar şi o ispită: aici, un tânăr îşi poate conştientiza şi verifica legătura cu Dumnezeu, aici el îi poate inspira şi câştiga pe alţii de partea religiei pe care o mărturiseşte, sau, dimpotrivă, aici poate renunţa la propria religie pentru o alta, sau pentru nici una. Mişcarea Scout este consecinţa logică a protestantismului, care, în procesul său de atomizare părăseşte Sfânta Tradiţie, părăseşte pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, şi, înţelegând prin Sfânta Scriptură o metaforă a Naturii, părăseşte Calea, Adevărul şi Viaţa, pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Creştinismul lui Baden Powell se afirmă în contextul mişcării cercetăşeşti şi al reflecţiilor religioase ale acestui ultim profet protestant ca spiritualism: binele comun nu mai este consecinţa împărtăşirii cu sângele şi trupul Mântuitorului, ci consecinţa educaţiei spiritual-religioase-cercetăşeşti. Ca protestant, B.P. a avut o părere, poate o viziune despre dumnezeire, dar nu şi experienţa vie a dumnezeirii. Creştinismul lui Baden Powell este o filosofie, nu o religie. A devenit în acest fel scoutul o organizaţie fără substrat şi scop religios? Dimpotrivă, numai că este un substrat şi un scop antireligios.

Masonerie, unitarieni, scout

Mişcarea Scout afirmă clare similarităţi cu masoneria – dincolo de acestea nu există însă dovezi care să arate că scoutul are ascendent masonic: şi totuşi, uniformele, organizarea, ritualurile inerente acestei organizări, statutul însuşi, toate sunt asemănătoare masoneriei – iar ce se naşte din pisică şoareci mănâncă … chiar şi atunci când nu ştie că e pisică. Este interesant să constatăm aceste similarităţi, sub aspectul „filosofiei” celor două organizaţii,  prin prisma unei analize obiective a masoneriei confruntată de către o organizaţie creştină de extracţie protestantă cu comandamentele creştine ale Bibliei – în fond, analiza şi critica noastră la adresa mişcării cercetăşeşti se întemeiază de asemenea pe perspectiva creştină şi biblică asupra vieţii şi a rostului omului în viaţă. Am tradus selectiv: Apartenenţa la o Lojă pretinde creştinilor să nu mai considere pe Isus Christos ca singur Dumnezeu şi Mântuitor. Conform Francmasoneriei, mântuirea se obţine prin fapte bune şi autodepăşire de sine. (…) Orice membru al unei Loje trebuie să creadă într-o divinitate. Diferitele religii au acelaşi Dumnezeu, pe care doar Îl numesc diferit. (…) masoneria nu împărtăşeşte doctrina divinităţii lui Isus Christos. (…) A sugera că Isus este singura cale către Dumnezeu contrazice principiul toleranţei (…) Prin simboluri şi embleme, masonii învaţă că omul nu este păcătos, ci doar rudimentar şi imperfect prin natura sa. Fiinţele omeneşti sunt capabile să-şi îmbunătăţească caracterul şi comportamentul în multe feluri, inclusiv prin acte de caritate, printr-o viaţă morală şi prin voluntariat în serviciul societăţii (http://www.gotquestions.org/free-masonry.html: The very process of joining the Lodge requires Christians to ignore the exclusivity of Jesus Christ as Lord and Savior. According to Freemasonry, a person will be saved and go to heaven as a result of his good works and personal self-improvement. (…) The Bible is not considered to be the exclusive Word of God, nor is it considered to be God’s sole revelation of himself to humankind; but only one of many religious sourcebooks. It is a good guide for morality.(…) All members must believe in a deity. Different religions (Christianity, Judaism, Islam, etc.) acknowledge the same God, only call Him different names. There is no exclusivity in Jesus Christ or the Triune God who is the Father, Son, and Holy Spirit; therefore there is no doctrine of the deity of Jesus Christ. It is deemed to be un-Masonic to invoke the name of Jesus when praying, or mention His name in the Lodge. Suggesting that Jesus is the only way to God contradicts the principle of tolerance.(…) Through symbols and emblems, Masons teach that man is not sinful, just “rude and imperfect by nature”. Human beings are able to improve their character and behavior in various ways, including acts of charity, moral living, and voluntary performance of civic duty).

În mişcarea Scout se afirmă de asemenea principiul incluziv, toleranţa, „democraţia” religioasă, la fel ca în masonerie – astfel, la întrebarea Is Scouts a religious organisation?/Este Scoutul o organizaţie religioasă? scoutul britanic răspunde: Asociaţia Scout este o mişcare incluzivă întemeiată pe recunoaşterea valorii deschisă tinerilor şi adulţilor de orice credinţă, inclusiv acelora care nu au o credinţă anume, umanişti sau atei, care ne împărtăşesc valorile: integritate, respect, caritate, încredere şi cooperare. Un element cheie al programului asociaţiei este dezvoltarea spirituală şi explorarea diferitelor credinţe, convingeri şi atitudini (http://scouts.org.uk/what-we-do/parent-faq/#religion: The Scout Association is an inclusive and values-based Movement. Membership is open to young people and adults of all faiths and beliefs, including the absence of an affirmed faith, humanists or atheists, who share our values. Our values are integrity, respect, care, belief and cooperation. A key element of the programme is spiritual development and exploring different faiths, beliefs and attitudes).

Scoutul canadian, la întrebarea Do You Have to Believe in God to Join Scouts Canada? Is Scouting a Christian Organization?/Trebuie să crezi în Dumnezeu pentru a te alătura Scoutului canadian? Este Scoutul o organizaţie creştină? răspunde (http://www.scouts.ca/ca/frequently-asked-questions): Nu, dar fiecare trebuie să se întemeieze pe o credinţă spirituală. Spiritualitatea a fost unul dintre cele trei principii de bază ale Scoutului încă de la începutul său acum mai bine de 100 de ani. Scoutul Canadian se mândreşte cu angajamentul său pentru diversitate şi acceptă cu bucurie membrii cu diverse credinţe şi denominaţii religioase. Nimeni nu este obligat să aparţină unei religii instituţionale, însă toţi membrii trebuie să-şi asume sincer Promisiunea Scout, iar liderii trebuie să includă în programul dedicat tinerilor o formă oarecare de spiritualitate. „Dumnezeu” reprezintă această spiritualitate, iar pentru unii poate reprezenta chiar o divinitate, în timp ce pentru alţii este doar o expresie a spiritualităţii personale (No, but you must have a basic spiritual belief. Spirituality has been one of the three main principles of Scouting around the world since its inception more than 100 years ago. Scouts Canada is proud of its commitment to diversity and welcomes members of many different faiths and denominations. You need not belong to an organized religion, but all members must take the Scout Promise in good faith and leaders may include some form of spirituality in their program for the youth. “God” represents spirituality and for some may represent an actual deity, but it may also mean an expression of your personal spirituality); iar la întrebarea Are Members of the LGBTQ Community Allowed to Join Scouts Canada?/Li se permite membrilor comunităţii LGBT să se alăture Scoutului canadian? se răspunde: Scouts Canada does not discriminate for reasons of gender, culture, religious belief or sexual orientation/Scoutul canadian nu discriminează pe motiv de gen, tradiţie culturală, credinţă religioasă sau orientare sexuală.

Totul se învârte în jurul religiei: mai multe religii înseamnă de fapt nici o religie plus libertatea de a-i accepta ca membrii pe toţi aceia pe care religia relaţiei cu Dumnezeul cel viu şi personal îi respinge. La întrebarea WHAT IS FREEMASONRY’S RELATIONSHIP WITH RELIGION? masonii britanici răspund: Este de aşteptat ca toţi francmasonii să aibă o convingere religioasă, însă francmasoneria nu caută să înlocuiască religia unuia dintre membrii săi, sau să o înlocuiască cu altceva. Masoneria cultivă relaţia între membrii săi, iar nu relaţia membrilor săi cu Dumnezeu (http://www.ugle.org.uk/what-is-freemasonry/frequently-asked-questions: All Freemasons are expected to have a religious belief, but Freemasonry does not seek to replace a Mason’s religion or provide a substitute for it. It deals in a man’s relationship with his fellow man not in a man’s relationship with his God) – nici Sir Baden Powell nu s-ar fi exprimat mai bine!

Premisa interpretării subiective şi discreţionare, adică arbitrare, a noţiunilor de „Dumnezeu”, „religie”, „credinţă”, specifică masoneriei, a generat şi în cadrul mişcării Scout un efect de incluziune în locul celui firesc, de selecţie, efect acutizat în anii 2000, în Statele Unite ale Americii, cu prilejul coliziunii inevitabile între titanicul federal Boy Scout of America şi una dintre congregaţiile tutelare ale organizaţiilor scout locale americane, respectiv Asociaţia Unitarienilor Universalişti (UUA). În Statele Unite ale Americii, denominaţiunile religioase de origine protestantă au explodat după 1850. Şi tocmai din motivul acestei “explozii”, pe fondul permisivităţii statutare mai devreme citate, scoutul american este o mişcare federativă, în care specificul organizaţiilor locale ţine în general de apartenenţa lor confesională la o congregaţie, care îşi asumă rolul de a-şi sponsoriza, premia, decora membrii scoutişti, astfel încât aceştia să crească „puternici în propria lor religie”, conform statutului scout. În mod surprinzător (deşi, dacă reflectăm, absolut logic, din moment ce scopul ambelor organizaţii este să provoace relativismul religios şi în cele din urmă să favorizeze dizolvarea sentimentului religios şi transformarea acestuia în sentiment filosofic), statutul UUA este foarte asemănător cu statutul scout, aşa cum se arată într-un articol din Chicago Tribune referitor la motivul acestui conflict intitulat Boy Scouts, Unitarians Reach Parting Of The Ways, din 24 iulie 1998, semnat de Steve Kloehn (vom traduce numai începutul): După cum se descriu aceste organizaţii, ai crede că nimic nu ar putea separa Boy Scout of America şi Asociaţia Unitarienilor Universalişti. Un scoutist, potrivit legii Scout, este conştiincios în îndeplinirea datoriilor sale religioase, respectând convingerile religioase ale altora. Unitarienii, potrivit propriului statut, caută să acţioneze ca o forţă morală în lume, recunoscând valoarea oricărei femei, sau a oricărui bărbat. Într-adevăr, comandamentele etice şi inter-religioase au apropiat de-a lungul anilor cele două organizaţii (http://articles.chicagotribune.com/1998-07-24/news/9807240265_1_boy-scouts-scout-law-homosexual-members-and-leaders: To listen to their self-descriptions, you would think the Boy Scouts of America and the Unitarian Universalist Association would get along famously. A Boy Scout, according to Scout law, „is faithful in his religious duties” and „respects the beliefs of others”. Unitarians, according to a denominational statement, „seek to act as a moral force in the world” and „affirm the worth of all women and men”.Indeed, the dual imperatives of ethical living and interfaith appreciation have, over the years, brought the two movements together. Unitarian churches have sponsored Boy Scout troops. Scouts who worshiped at Unitarian Universalist churches wore a denominational emblem on their uniforms. But in late 20th-Century America, wearing your religion on your sleeve or breast pocket is never that simple). Însă în anii din urmă, UUA, care se mândreşte cu vederile sale largi, a devenit extrem de critică la adresa Boy Scout [n.n. care iniţial excludea ateii, nu accepta homosexualii în structurile de conducere şi combătea avortul, spre deosebire de UUA, care în mod repetat a proclamat (…) the right to choose contraception and abortion as a legitimate expression of our constitutional rights/(…) dreptul de a alege contracepţia şi avortul ca expresii legitime ale drepturilor noastre constituţionale http://www.uua.org/statements/right-choose]. Drept răspuns, Boy Scout a excomunicat pur şi simplu UUA (…) (In recent years, the Unitarian Universalist Association, which prides itself on being open-minded, has been sharply critical of the Boy Scouts. In response, the loyal, friendly and cheerful Boy Scouts effectively excommunicated the Unitarians this summer, declaring that the church could no longer sponsor the Boy Scout „Religion in Life” badge, and that Boy Scouts could no longer wear the Unitarian Universalist emblem on their uniforms. The 250,000-member Unitarian Universalist Association represents 1,000 churches around the nation that are difficult to characterize theologically.) Unitarianismul îşi are începuturile în secolul al XVI-lea ca ramură/sectă a creştinismului, care nega curentul principal al înţelegerii trinitare a lui Dumnezeu; de-a lungul secolelor, în cadrul unitarianismului, credinţa în Christos şi chiar tradiţionala credinţă în Dumnezeu au devenit opţionale,  accentul mutându-se de pe etica vieţii pe convingerile spiritual-individuale şi pe realizarea unei agende sociale de natură liberală (Unitarianism began as a 16th-Century offshoot of Christianity that denied the mainstream, Trinitarian understanding of God; over the centuries, belief in Christ, and even traditional belief in God, became optional. Instead the emphasis fell on ethical living, individual spirituality and a liberal social agenda).

Coliziunea s-a produs după ce ani de-a rândul Boy Scouts of America acceptase persoane cu un statut religios neclar şi mai ales cu un statut sexual neprecizat! Inevitabil, în 2010, organizaţia americană s-a confruntat cu problema acceptării în rolurile sale de conducere a unor persoane care îşi afirmaseră identitatea LGBT şi care din punct de vedere religios se recomandaseră ca fiind atee sau membre ale unor congregaţii cum este UUA (care a dat preşedinţi ai SUA cum ar fi William Howard Taft, 1909-1913, ales în 1910 drept preşedintele onorific al abia înfiinţatei BSA, ceea ce a generat o tradiţie respectată de toţi preşedinţii SUA, dintre care cei mai mulţi au aparţinut fie diverselor facţiunii religioase protestante, fie au fost atei, unul singur, JFK, fiind catolic). UUA se prezintă ca fiind oameni ai multor credinţe şi tradiţii: oameni cu o tradiţie religioasă, sau cu nici una, oameni care cred într-un Dumnezeu, sau care nu cred, oameni deschişi către mister, budhişti, creştini, hinduşi, umanişti, evrei, musulmani, atei şi agnostici, credincioşi în Dumnezeu, …  – în fruntea lesbienelor, a persoanelor gay, a bisexualilor, a transexualilor şi a homosexualilor de mai bine de 40 de ani, adepţi ai tuturor orientărilor şi identităţilor sexuale (http://www.uua.org/beliefs/who-we-are: people of many beliefs and backgrounds: people with a religious background, people with none, people who believe in a God, people who don’t, and people who let the mystery be. We are Unitarian Universalist and BuddhistChristian,HinduHumanistJewishMuslimPaganatheist and agnosticbelievers in God, and more. On the forefront of Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender, and Queer inclusion for more than 40 years, we are people of all sexual orientations and gender identities).

S-a pierdut o bătălie

Şi, în consecinţă, UUA a contraatacat atât de eficient, încât, în junie 2015, după trei ani de lobby în interiorul BSA prin intermediul organizaţiei Scouts for Equality (sub coordonarea lui Zach Wahls, un membru al UUA, fiu al două lesbiene rezultat de pe urma inseminării artificiale), a determinat eliminarea interdicţiei împotriva acceptării persoanelor LGBT atât în rândurile largi ale BSA, cât şi în rolurile de conducere, adică printre lideri şi formatori. În 27 iulie 2015, situl cercetaşilor din SUA anunţa: Luni 27 iulie, conducerea BSA a ratificat o rezoluţie care înlătură la nivel naţional restricţia de a accepta persoane gay în posturi de conducere sau de angajaţi în cadrul organizaţiei. Rezoluţia intră în vigoare imediat. Trei ani le-a luat cercetaşilor americani ca să-şi merite insigna gay (http://scoutingnewsroom.org/blog/boy-scouts-of-america-amends-adult-leadership-policy/: On Monday, July 27, the National Executive Board ratified a resolution that removes the national restriction on openly gay adult leaders and employees. Of those present and voting, 79 percent voted in favor of the resolution. The resolution was recommended for ratification by the Executive Committee earlier this month. The resolution is effective immediately. Boy Scouts of America Amends Adult Leadership Policy, July 27 2015).

Revolta cercetaşilor americani împotriva atheismului şi a homosexualităţii promovate la nivel local de UUA a fost implicit o revoltă inconştientă împotriva propriului statut. Şi tocmai datorită caracterului echivoc al acestui statut, datorită generozităţii lui maligne, cercetaşii americani nu au avut nici o şansă câtă vreme statutul unitarienilor, înrudiţi cu francmasonii, era parcă destinat să clarifice echivocul statutului cercetăşesc: toate religiile sunt bune, toate sunt una, numai forma diferă, cu precizarea că nu există Sfânta Treime şi, mai ales, că mântuirea nu vine prin Iisus Hristos, care nu este persoană divină, nici Fiu al lui Dumnezeu.

Cercetăşia a ajuns, în secolul 21, mediu de educare a milioane de tineri: fără o convingere religioasă fermă, în schimb extrem de permisivi, în numele libertăţii, la „spiritualitate”, homosexualitate, la avort. Când liderii Boy Scout of America au încercat să închidă în calea ateismului şi homosexualităţii uşile organizaţiei pe care fondatorul le lăsase larg deschise, s-au trezit ei înşişi pe-afară, cu ateii şi homosexualii acolo unde li se pregătise de la bun început locaş, înăuntru.

Trebuie remarcat, scoutul catolic s-a delimitat de la bun început de spiritualismul mişcării scout: autoritatea pontificală a agreat crearea unor organizaţii scout în interiorul Bisericii Catolice ca mijloc de educare religioasă a tinerilor, evitând astfel pericolul de a-i expune contaminării cu ideile liberal-protestante ale fondatorului Baden Powell. În secolul al XVI-lea, Baden Powell, cu mişcarea Scout, ar fi împărtăşit aceeaşi soartă cu Luther; în secolul XX, Biserica Catolică avea deja ştiinţa de a-şi înfrunta adversarul cedându-i în aparenţă, doar pentru a-i prelua metoda şi forţa: tot ce a avut de făcut Biserica Catolică spre a apăra identitatea religioasă a celor mai mici dintre membrii săi a fost să schimbe tradiţionala culoare verde-kaki a portului cercetăşesc în albastru.

Ce ne rămâne de făcut?

Pornind de la precedentul american de dată recentă, conducerea ONCR a pus în scenă comingoutul persoanelor LGBT în propria organizaţie prin semnarea apelului urgent pentru educaţie sexuală obligatorie (nu este clar cine anume a decis semnarea acestui document, sau dacă decidenţii au ştiut cu exactitate ce anume semnează, care este fundamentul a ceea ce semnează şi mai ales care urmează a fi impactul social, odată ce, în urma protestelor, se putea susţine pe situl ONCR că apelul nu ar face referire la subiectul homosexualităţii …). Conducerea ONCR a consultat, in extremis, părerea centrelor locale, majoritatea manifestându-şi dezacordul şi solicitând retragerea ONCRului din acest demers. Urmare a protestului din partea centrelor locale şi mai ales urmare a ameninţării cu retragerea din organizaţie din partea centrelor catolice de cercetaşi, conducerea ONCR s-a întâlnit cu Arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu şi apoi şi-a retras susţinerea publică a apelului pentru educaţie sexuală, precum şi justificarea acestei susţineri, de pe situl oficial – nu însă şi semnătura de susţinere a apelului, încă prezentă în lista de semnături continuu actualizată a documentului publicat pe situl Asociaţiei Sexul vs Barza. Ne întrebăm în aceste condiţii cum se justifică satisfacţia manifestată de către lideri ai centrelor locale catolice după pomenita întâlnire?

Cravata de cercetaş atârnă greu când ştii că în numele ei se petrec fapte cu care nu poţi fi de acord şi pe care a le mai legitima tacit ar fi o laşitate odată ce vin în contradicţie atât cu religia în care ai crescut, cât şi cu tradiţiile ţării pe care statutul de cercetaş te îndeamnă să o iubeşti. În numele porţilor deschise acum 100 de ani către Baden Powell, se instrumentalizează acum sexualitatea împotriva discernământului moral, a sufletului, împotriva măsurii lui Dumnezeu despre om. Elita care din America şi până în Europa ia acum decizii politice a fost forjată de 100 de ani încoace în mişcări parareligioase cum sunt Scout, YMCA/Young Men’s Christian Association, sau YWCA/Young Women’s Christian Association. În Europa, au eliminat creştinismul din Constituţia U.E. pe fondul unei mentalităţi a publice care reprezintă transpunerea în realitate a principiilor spiritualiste prăsite în incubatoare scout, unitariene, iluministe, masonice. Astăzi, Europa decreştinată şi în criză identitar-spirituală se confruntă cu cel mai mare pericol din istoria sa: dizolvarea ei din interior, pe fondul slăbirii şi dizolvării instituţiei familiei, pe fondul scăderii logice a natalităţii, pe fondul corectitudinii politice care a înlocuit principiile libertăţii. Lupta politică în plină desfăşurare, cu apeluri şi dezbateri publice ca instrumente de lobby politic, are ca miză eliminarea valorii morale a acestor principii.

Ce ne rămâne de făcut? Ce le rămâne de făcut copiilor noştrii? Singurul filtru pe care îl au copiii în faţa riscurilor şi incertitudinilor prezentului este educaţia, a spus preşedintele Klaus Johannis în data de 26 noiembrie a.c., cu prilejul dezbaterii cu tema „Educație pentru sănătate” inițiată de Administrația Prezidențială şi organizată la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia s-a vorbit despre situația actuală din România, despre igienă, vaccinuri, despre oportunitatea prezenței disciplinei Educație pentru Sănătate în programa școlară (http://www.agerpres.ro/politica/2015/11/26/iohannis-sustin-preventia-ca-prioritate-zero-a-politicilor-de-sanatate-11-44-32). Filtru înseamnă discernământ, iar discernământ înseamnă criterii: de igienă, comportamentale, dar şi morale, care, dacă nu sunt ancorate în relaţia cu Dumnezeu, în religie şi tradiţia de inspiraţie religioasă, sunt egale cu zero.

În fond, ce înseamnă a fi religios? Dacă, dincolo de orice filosofie sau dogmă, nu înseamnă a-ţi dori să alcătuieşti o familie capabilă să contribuie la perpetuarea vieţii, sau a contribui la protejarea acestui nucleu al vieţii, nu înseamnă mare lucru. Iată singurul răspuns pe măsura darului primit prin naştere – ţine de responsabilitate, altruism, iubire, ţine de norma perpetuării vieţii. A te excepta de la perpetuarea şi protejarea condiţiilor vieţii ţine de libertatea omului, la fel de preţioasă ca însăşi viaţa, dar care, îndată ce nu mai rodeşte viaţă, îndată ce nu mai pledează intrinsec pentru perpetuarea vieţii, este o libertate întru moarte. O familie îşi naşte, îşi creşte şi îşi educă copiii în spiritul acelor valori şi convingeri care au determinat-o să nască acei copii – nicidecum în spiritul unor idei care să ducă mai târziu la refuzul vieţii şi al datoriei de a perpetua şi a încuraja perpetuarea vieţii. Da, omul are dreptul, şi moral, şi legal, şi religios, de a alege să întemeieze o familie tradiţională, heterodoxă, sau un cuplu homosexual – dar motivele acestor alegeri ţin de educaţie: educaţie în cadrul familiei şi în spiritul principiilor vieţii, prin urmare o educaţie cu caracter religios; sau educaţie într-un cadru din care familia, sufletul, Dumnezeu să fie excluse, din care viaţa şi motivaţiile vieţii să fie excluse, în care să nu mai fie vorba decât despre cât de sănătos şi de igienic se poate … trăi? Pentru a înţelege şi mai bine ce înseamnă religia şi sacralitatea, să ne gândim la caracterul sacru al hranei: de ce sacru? Pentru că susţine viaţa, care e sacră. Când omul îşi pregăteşte mâncarea, pe masă, când frânge pâinea şi o împarte celor din jur, acesta e un act sacru, pentru că susţine viaţa, iar omul este atunci un sacerdot, un preot, asemenea oricărui preot care pe masa de altar împarte pâinea pentru a hrăni omenirea din trupul lui Hristos-Dumnezeu. În acelaşi sens, sexualitatea este hrană sacră când satură dorinţa de viaţă şi de perpetuare a vieţii. Însă datoria vieţii nu poate fi impusă, omul are libertatea deplină, a vieţii, sau a morţii – iar alegerea trebuie să-i fie respectată.

Apel educaţie sexuală: http://www.sexulvsbarza.ro/portfolio/apel-urgenta-educatie-sexuala-onguri-sexulvsbarza/
Statutul ONCR: http://www.scout.ro/wp-content/uploads/2015/08/Statut-ONCR-2015_depus-Judecatorie_verificat.pdf
Sexualitate în afara familiei: https://www.youtube.com/watch?t=298&v=hICNkKyUdXU
Costul relațiilor intime în afara căsătoriei: https://www.youtube.com/watch?v=jm5O5-u9H4g
Educaţia sexuală: http://www.sfaturiortodoxe.ro/educatia_sexuala.htm
http://www.gandul.info/stiri/elevii-ar-putea-invata-la-scoala-ceea-ce-afla-de-la-televizor-de-pe-internet-sau-de-la-prieteni-18-deputati-vor-sa-introduca-o-noua-materie-obligatorie-10758913
http://arhiva.lonews.ro/uncategorized/5162-sexul-povestit-celor-mici-reactia-bisericii-ortodoxe-din-republica-moldova-educatia-sexuala-inseamna-disparitie-urmeaza-qsexul-explicat-adolescentilorq.html
http://www.mygenes.co.nz/download.htm,
http://www.mygenes.co.nz/mgmmdi_synopsis.htm
Anunțuri

Despre argomin

ARGO: periodic cultural trimestrial fondat în anul 2015 la iniţiativa domnilor Codrin Vasiloancă, Cristian Florea şi Bogdan Silion, intelectuali şi profesori din Galaţi şi din Brăila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: