Un prophète, alternativ…Antonioni, Matrix, Breivik, Assange, Ásha, second life…

Andrei Zbirnea, #Kazim (contemporani cu primăvara arabă), Herg Benet, 2014.

 

Analizând cea de-a doua carte a lui Andrei Zbîrnea, am ajuns şi la comentariile terţe inserate, iritându-mă (vorba vine, dar era comod să încep pe acea linie!) observaţia Laviniei Bălulescu, care spunea (chiar şi pe coperta a IV-a!): „Dincolo de versuri, Andrei rămâne un soi de terorist poetic, sentimental, care împarte temător cadavre de hârtie în stânga şi în dreapta, pe fundalul unei muzici venite din alte lumi.”.

Oricum, lirica sa nu se adresează cadavrelor ori fantomelor literare (care pot fi, desigur, şi de hârtie şi de cerneală!), dar Andrei Z. nu este „terorist” literar „dincolo de versuri”… Este incomod şi dincoace de versuri, când vrei să te faci una cu universul pe care ni-l propune, construind autentic, oarecum în maniera lui Andrei Rotaru… Aşa cum observa Irina Petraş referindu-se la Lemur-ul poetei mai sus pomenite, aşa putem spune şi noi despre cartea lui Andrei Z.: „generalizările teoretice fac paşi înapoi, nuanţează, remaniază tipologii abia încropite. Interpretările se specializează şi ele inevitabil, obligate să inventeze instrumente ad-hoc pentru aproape fiecare carte/voce nouă.”.

Aceste „instrumente” vor trebui să facă referinţe, par exemple, la cinematografie, cum observă la acest caz şi Felix Nicolau. Primul grupaj se intitulează Zabriskie Point. Cu siguranţă, dacă n-ai văzut filmul lui Antonioni, nu vei putea empatic să simţi… „nesupunerea” ca generatoare de spirit. (Iată, oarecum, un ecou sincron al Supunerii lui Houellebecq, probabil textele fiind scrise cam în aceeaşi perioadă: „kazim a tradus cuvântul revoltă în cincisprezece limbi”, p. 18). Dar Mark şi Daria din film sunt înlocuiţi de Kazim şi Ásha, dacă vreţi, exagerând, „lemurii” (nu lemurienii!) lui Andrei Zbîrnea, tineri ai reţelelor de socializare: „ka-/ zim a scris/ pe clădirea/ primăriei din adana/ „regarde le ciel…”/ ásha a văzut poza pe/ facebook şi a dat like”. La un moment dat, apropo de „second life” (fiindcă, ce altceva este patrularea noastră pe facebook sau twitter?), Kazim promite părinţilor să renunţe la acest tip de „viaţă”, iar după ce vede filmele lui Haneke renunţă la cont.

Aşadar, pentru a ne trage sufletul, Kazim pare a fi un turc (dar într-o dedicaţie se scrie că „poate nu e turc”, ci poate un musulman în general), iar Andrei Zbîrnea un profet precum cel din filmul lui Jacques Audiard, condamnat la închisoarea literaturii române, receptând multe dintre crizele lumii actuale, nu numai cele din lumea arabă, inclusiv accidente precum prăbuşirea de la Baloteşti din 1995.

Finalul deconspiră una dintre cheile de interpretare, prin poemul #exegeză, care începe aşa: „în plus// rené girard spunea că/ omul nu este altceva/ decât o degenerare/ mai mult sau mai puţin violentă/ a violenţei sale” (p. 96). Aşa înţelegem şi prezenţa unui Breivik, şi aluziile la maratonul din Boston, la piaţa tienanmen, la maşina-capcană, transportul ilegal de arme, Ucraina cu euromaidanul.

Lavinia Bălulescu scria ceva şi despre o muzică venită din altă lume. Trimiterile muzicale din texte sunt însă cât se poate de ale lumii noastre (primul lui volum chiar se intitula Rock în Praga – poate are legătură cu vreun festival de pe acolo sau cu „Travka”): rock, jazz fusion, blues (cu tot cu pianul lui Herbie Hancock), sonata pentru pian (şi patine), Bach, Stravinski, Rahmaninov, merengue, Janis Joplin, Amy Winehouse, Pink Floyd ş.a.m.d., până la un moto dintr-o piesă a celor de la Riverside („Panic Room”), care se leagă de poemul #corolar care îl precede: „sunt/ câteva idei/ care mă obsedează/ nu există autoportrete proaste/ ci doar unghiuri/ greşite din/ care pri-/ vim” (p. 37). Şi iată şi versurile formaţiei poloneze de rock progresiv: „I’ve tried to make self-portraits before/ But they alwais turn aut so contrived/ I’ve spent too much time/ Correcting light and shade/ Hiding wrinkles/ Burning scars”. Acest fragment de text de cântec rock (cu un videoclip lămuritor) precede partea a doua, intitulată „fractali” (chiar am crezut că nu se mai vorbi prea mult despre fractali, dar totuşi suntem într-o epocă a fragmentariumului), unde se subliniază ideea: „nicio abordare nu/ exclude violenţa/ ca instrument de lucru”.

Poezia lui Andrei Zbîrnea poate fi impregnată de o anume violenţă, aceea a revoltei primăverii arabe, dar nu este, literar vorbind, gratuită, chiar dacă poate fi şi „fiica” unui atac de panică. Dar, vorba moto-ului care deschide „meciul de tenis” (dintre imaginar şi real: primul poem este chiar #primulset!), „de cele mai multe ori, educaţia este mai puternică decât un atac de panică.” (este din Dentistul lui Roberto Bolaño). Dar poezia sa este şi despre „cum se/ vede fragilitatea/ în high-definition” (p. 71), cum se simte fragilitatea unor relaţii… digitale, mai ales, nu-i aşa, aceea dintre Kazim şi Ásha, despre care nu mai poţi şti nimic cu o certitudine obositoare şi obosită de control, mania de a controla: „kazim/ nu îi mai/ recunoaşte chipul/ (probabil că nu i l-a/ văzut niciodată)/ transfigurat/ şi/ vrea/ să/ fugă// ásha îşi etalează/ – desantul policrom/ sau/ – mingea de break salvată printr-un passing-shot de rever// neurologul prescrie joy division pentru astfel de stări” (p. 91). Să fie vorba de joc de tenis on line, la fel de virtual ca şi relaţia lor?

Timpul nu va da vreun răspuns („timpul nostru s-a scurs în absenţa/ mărului discordiei//ca şi cum twitter nu ar fi fost/ încă interzis// ca şi cum ásha şi kazim nu s-ar/ fi cunoscut niciodată// ultimul smeş vine întotdeauna lipsit de eleganţă”.

La un pas (exagerez, sic!) ca poezia sa să devină „o aplicaţie android”, Andrei Zbîrnea seduce aici prin sugerarea posibilităţii ca tu, cititorule, să poţi deveni un avatar al posibilului Kazim („orientul vis/ împlinit prin credinţă/ ca un embrion”), care poate alege pastila albastră sau cea roşie (din „Matrix”), între o ciocnire şi alta a civilizaţiilor, până la confirmatul sfârşit al istoriei (în care „petrolul nu e/ decât un surogat pentru cuvântul sânge”, istorie care, chiar moartă, tot va lovi în moalele capului, p. 64), despre care julian assange (menţionat în #shuffle, p. 22) nu va mai şti ce să zică. Cu el poţi inventa „balistica sentimentelor”, poţi trece de la „parasomnie la antimaterie” (cu el poezia e mai şah ca altădată, nu degeaba se şi joacă în volum, chiar şi cu dunele de nisip), „poemele/ sunt energia/ panourilor fotovoltaice” (p. 52), ochii lui marlon brando pot deveni o piaţă dincolo de orice tango la Paris sau Istanbul,  poţi descoperi o declaraţie de dragoste demnă de henric aloptculcatelea (după cum zice aproape necunoscutul Iancu Huzum): „dacă ai fi pianistă ţi-aş tăia/ degetele fără să stau pe gânduri” (p. 57).

Misteriosul lunetist (nu credem că este cel al lui Marin Mălaicu-Hondrari!) declară la un moment dat: „ásha şi kazim nu trebuie să se întâlnească niciodată” (p. 65). Ceea ce într-un fel se şi întâmplă (sau nu!), cu „o nouă metodă de scriere un/ an diferenţă între/ planarea fluturelui de/ pandişpan şi/ declanşarea sistemelor de/ alarmă” (p. 68), cu o formă de „radicalism” (pseudo-suprarealist, pseudo-puro-oniric), „sute de/ megabiţi pe/ secundă/ o formă de/ dominaţie/ – între reality-show/ şi/ reality-blow -/ aparent/ inofensivă” (p. 72), noua formă de încantare/ cântare poate ducând la o purificare reală a hamelinului din care ne tragem poate cu toţii, şobolanii putând fi prinşi în altă poveste „construită/ din bucăţi/ de chihlimbar”, o poveste despre globalizare (despre care vorbeşte un pastor din iowa, p. 75), care te duce cu gândul şi la un film iranian uitat, „e/ timpul să trecem la/ nivelul următor”, să transcriem „gesturile de nerăbdare” transformându-le „în gloanţe oarbe” pentru o ruletă rusească, dacă nu chiar o primăvară rusească – dacă  Andrei Zbîrnea tot a (re?)introdus psihedelic geopolitica în poezie!

Anunțuri

Despre argomin

ARGO: periodic cultural trimestrial fondat în anul 2015 la iniţiativa domnilor Codrin Vasiloancă, Cristian Florea şi Bogdan Silion, intelectuali şi profesori din Galaţi şi din Brăila.

Un comentariu

  1. Pingback: SUMAR ARGO NR. 2 / IUNIE 2015. Responsabil ediţie: Cristian Florea |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: