APROXIMĂRI ARGOTICE/ Codrin Vasiloancă

 I:

Marea cu visul corăbiei Argo,

neştiuţi să-i poarte pe ape la fel rugăciunii la Cer,

adună pe cei de vor să o treacă.

Memoria-i foc

şi Iason coboară în măruntaie de jar

printr-ale cărţilor porţi.

El arde dar nemistuit iarăşi în lume se naşte.

Vedem cunoaşterea cu lâna-i de aur,

vedem preţul ei –

între Medea şi Pallas Athena argonauţii sunt trepte.

Numai căutarea şi plămădirea de sine intră-n legendă,

când marea-şi adună, la şcoala lui Argo,

arhetipalii eroi.

 II:

Spre ţărmul râvnit al Colchidei şi-al trofeului ei!

Dar, vai! Ce-i sus cale dreaptă, ocol e aici,

presărat de-ncercări:

cutezând îndrăzneţul din noime în fir măiestrit de legendă

să toarcă lâna de aur,

în lături se trag şi iarăşi se-nfruntă

neiertătoarele stânci symplegade!

Între Medeea şi Pallas Athena,

preţul cunoaşterii arde-al corăbiei lemn,

şi pergamentele ard, spre ţărmul râvnit al Colchidei,

renascând în legendă.

 III:

Marea din visul corăbiei Argo

adună pe cei de vor să o treacă,

neştiuţi, peste ape să-i poarte

aşa cum din arc, către zei, a rugii săgeată pluteşte.

Dar, vai! Ce-i sus cale dreaptă ocol e aici

presărat de-ncercări:

cutezând îndrăzneţul din noime în fir măiestrit

lâna de aur să toarcă

în lături se trag

şi iarăşi se-nfruntă neiertătoarele stânci symplegade!

 

Vedem cunoaşterea cu lâna-i de aur între Medea şi Pallas Athena,

argonauţilor trepte,

vedem preţul ei:

În măruntaie de jar Iason coboară printr-ale cărţilor porţi:

memoria-i foc!

El arde dar nemistuit iarăşi în lume se trage!

Spre ţărmul râvnitei Colchide arde-al corăbiei lemn,

şi pergamentele ard,

numai căutarea – şi plămădirea de sine,

când marea-şi adună la şcoala lui Argo arhetipalii eroi,

renasc în legendă.

 

IV:

Ce-i sus cale dreaptă, ocol e aici, presărat de-ncercări.

Şi stânci symplegade în lături se trag, se înfruntă

când visul în fir măiestrit din lâna de aur îi mână

în marea corăbiei Argo

pe cei care vor să fie purtaţi peste ape aşa cum din arc

a rugii săgeată pluteşte.

Către Medea, pentru-al cunoaşterii har, din Pallas Athena,

argonauţilor trepte spre ţărmul râvnitei Colchide,

Iason coboară şi arde, şi nemistuit

în necuprinsele, ale memoriei măruntaie de jar,

iarăşi în lume se naşte.

Arde-al corăbiei lemn, pergamentele ard.

Numai căutarea – şi plămădirea de sine,

când marea îşi cheamă la şcoala lui Argo arhetipalii eroi,

renasc în legendă.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

© copyright

Aveţi toată libertatea de a cita acest text, sau părţi din acest text, asumându-vă obligaţia morală şi juridică, sub sancţiunea legii copyrightului, de a preciza numele autorului, denumirea lucrării din care face parte textul citat, sursa citării (www.argozine.wordpress.com). În caz contrar, pentru a repara daunele morale şi de imagine produse prin acţiunea de plagiat, revista ARGO va apela arbitrajul justiţiei.

Etichete: argo, argonauti, legenda, mit, poezie