Je ne suis personne/de Bogdan Silion

Este simplu să îți dai seama că valorile democratice sunt bunurile pe ale căror baze ne construim identitatea noastră socială și culturală. Nimeni nu se îndoieşte că ele trebuie apărate oriunde și oricând, promovate – fără a fi impuse – de orice cetățean european civilizat și cultivat. În apărarea civilizației europene important este să sancționăm, de fiecare dată, violența, de orice formă ar fi ea, intoleranța și fanatismele de tot felul. De aceea, solidaritatea socială, probată în momentele de ispite antidemocratice, ne face să fim cu toții pe aceeași baricade, ale apărării libertății. Cu acest lucru suntem cu toții de acord.
Și totuși, nu putem să nu reflectăm, la mai bine de o lună după evenimentele petrecute la redacția ziarului ”Charlie Hebdo”, asupra a ceea ce se poate numi ”solidaritate morală”. Față de libertatea politică – a nu fi supus vreunei decizii arbitrare – libertatea morală nu se poate înțelege în afara ideii de responsabilitate a deciziilor. Din acest punct de vedere, afirm că nu am putut să fiu Charlie zilele acestea, pentru că nu cred că dreptul de a avea ceva este tot una cu libertatea. A fi liber nu înseamnă nici a-ți striga în plină stradă credința, dar nici a o desconsidera în public pe a celuilalt. De aceea, în războiul acesta purtat pe undele media, nu sunt de partea nimănui: nu cred nici în libertatea de a insulta (indiferent că aceasta se numește persiflare, ironie, glumiță sau pamflet) credințele oamenilor, nici în fanatismul celor care considera că credința trebuie apărată cu orice preț (chiar cu orice preț?). De aceea astăzi nu pot fi nici Charlie, dar nici Ahad. Am învățat că democrația înseamnă toleranță, apropiere, înțelegerea celuilalt, respect și nu relativismul acesta absolut de a face tot ceea ce îți trece prin cap. Nu cred în jurnalismul de tipul Charlie Hebdo și pentru faptul că el trădează chiar și principiile filosofice ale creării statului laic francez: libertatea absolută nu este posibilă decât în condițiile asumării responsabilității faptelor tale, mai ales dacă acestea sunt publice. Sartre, filosoful francez, afirma că în fața celorlalți eu sunt iadul, întrucât oricând libertatea mea poate intra în conflict cu libertatea celor de lângă mine. Mergând pe linia aceleiași idei, parafrazându-l pe Romains, existențialistul considera că, la nivelul unei conștiințe solitare (și nu solidare), care se știe și se afirmă ca liberă, în război nu există victime inocente. În perspectiva noilor evenimente, nimic mai adevărat și nimic mai crud ca această repetiție mutuală a libertății, întinse pe orizontală, de a face și nu de a fi. Războiul și moartea apar ca o consecință firească a acceptării lipsei de limite pe care o are libertatea înțeleasă ca drept fundamental al omului; atunci când îți afirmi punctul de vedere, nu te poți aștepta ca toți să te aplaude, ci poți să primești orice fel de răspuns. Aceasta nu înseamnă că terorismul este justificat; dimpotrivă, violența nu poate duce la nimic, nici măcar la eliberare, mai ales că nu armele de foc trebuiesc scoase atunci când ești atacat prin imagine sau cuvânt, ci aceleași cu cele ale atacatorului.
S-a spus zilele acestea că, dacă jurnaliștii nu mai pot să râdă de oricine, atunci presa nu mai este liberă. Oare pentru aceasta ne-am luptat, la propriu, în numele democrației? Oare asta ne dorim de fapt, să putem să facem ce vrem, fără să dorim să ne asumăm responsabilitatea? A fi liber înseamnă doar a fi înțeles și respectat fără a înțelege și respecta? Cred că primul lucru pe care ar trebui să ni-l asumăm ar fi propria noastră ignoranță. Să încercăm să cunoaștem mai mult, să citim, să ne apropiem de culturi, idei și civilizații străine cu unicul scop de a deveni mai responsabili față de celelălat. Prin atacul terorist de pe 8 ianuarie, ni s-a demonstrat că, într-o lume multiculturală, toleranța și apropierea de celălalt nu reprezintă decât niște reguli de fațadă, nicidecum funcționale în societate. Suntem toleranți pentru că așa trebuie să fim – în cel mai bun caz, dar nu înțelegem deloc ce presupune aceasta. Celălalt, deși îl identificăm prin pașaport, ne este străin, de cele mai multe ori ne este teamă de stranietatea modului lui de a fi și de cultura pe care o reprezintă, îi oferim drepturi, casă, mașină, job, dar îi ratăm în permanență semnificația, pentru că îl integrăm fără să îl înțelegem. Și atunci, ne ascundem ignoranța în numele unor drepturi care nu au nicio legătură cu libertatea, ci doar cu teama de a fi desconspirați în nuditatea noastră ideatică, de democrați iresponsabili și găunoși ce suntem. Dacă înțelegi că libertatea nu este (doar) un drept și nici un simplu exercițiu de voință, că este un salt permanent în necunoscut, un elan al eu-lui și nu doar o simplă afirmare, poate că vom ajunge să nu mai fim teroriști democratici sau religioși. În numele libertății spirituale, nu pot fi Charlie și nici fundamentalist religios. Nu cred nici în utopia statului islamic, care contravine bunului simț istoric și liberal, dar nici într-o democrație a drepturilor omului, în care totul este posibil, mai puțin apropierea de Dumnezeu și de cel de lângă mine. Cred că alternativa reală este să nu particip la exercițiile de putere (politică, ideologică, religioasă), a ieși din cercul violenței (fizice, imaginare, mediatice, lingvistice), unde nu poate exista libertate și nici iubire sau înțelegere. Și poate că ar trebui experimentată mai mult contradicția ”nu accept, dar înțeleg”, pentru ca să pot să trăiesc într-o lume normală, în care celălalt să fie pentru mine chiar aproapele.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
© copyright
Aveţi toată libertatea de a cita acest text, sau părţi din acest text, asumându-vă obligaţia morală şi juridică, sub sancţiunea legii copyrightului, de a preciza numele autorului, denumirea lucrării din care face parte textul citat, sursa citării (www.argozine.wordpress.com). În caz contrar, pentru a repara daunele morale şi de imagine produse prin acţiunea de plagiat, revista ARGO va apela arbitrajul justiţiei.
Anunțuri

Despre boogie2000

Sunt profesor de socio-umane la Liceul Teoretic "Emil Racovita" din Galati. Am absolvit filosofia la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi si am obtinut titlul de doctor in filosofie al aceleiasi Universitati, in anul 2010. Publicist, eseist, editor de reviste de cultura (Akademia, Podul, Argo), am publicat doua lucrari, "Rusia si ispita mesianica" (Vremea XXI, 2004) si "Mircea Eliade si misterul totalitatii" (Eikon, 2016). Domeniile principale de interes sunt: filosofie, istoria mentalitatilor, teologie, religii indiene. mitologie. filosofia simbolului, cinematografie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: